Florin Salam, reacție după separarea fiicei sale, Betty, de Cătălin Vișănescu
Florin Salam a oferit o primă reacție publică în urma separării dintre fiica sa, Betty Salam, și fostul ei partener de viață, Cătălin Vișănescu.
Informația privind despărțirea celor doi a fost o surpriză pentru mulți, mai ales că, în trecut, cuplul reușise să depășească anumite dificultăți, declarându-se fericiți după împăcare. Cu toate acestea, miercuri, 23 iulie, Betty și Cătălin au ales să încheie relația oficial, semnând actele de divorț în mod amiabil.
Florin Salam a vorbit scurt despre acest subiect într-o intervenție live, subliniind că pentru el cel mai important este ca familia sa să fie bine, fără a intra în detalii despre decizia celor doi tineri.
„Viața merge înainte și, pentru mine, contează să mă bucur de familia mea. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a oferit. Copiii mei sunt tot ce am mai de preț, iar liniștea lor înseamnă totul pentru mine. Soția mea a fost alături de mine în cele mai grele momente, și pentru asta îi sunt recunoscător”, a transmis artistul.
Declarațiile lui Betty Salam despre despărțire
După finalizarea procedurii de divorț, Betty a oferit câteva explicații legate de separare, fără să dezvăluie motivele intime care au dus la această decizie.
„Trecem printr-o perioadă mai delicată de ceva timp. Am hotărât de comun acord să mergem pe drumuri separate, fără conflicte, în mod civilizat. Suntem părinții lui Matthias și vom continua să fim responsabili pentru el. Nu a existat nicio altă persoană în relația noastră. Au fost doar lucruri profunde, personale, care nu vor fi făcute publice. Îi doresc tot binele din lume lui Cătălin, iar el mi-a transmis aceleași gânduri. Nu mai putem continua ca parteneri, dar ne dorim binele unul altuia”, a spus artista într-o declarație pentru publicația Spynews.ro.
Ea a mai adăugat că își dorește să se concentreze pe evoluția sa personală și profesională și să ofere copilului său stabilitatea de care are nevoie.
„Am 24 de ani și o viață întreagă înainte. La fel și el. Cel mai important e ca fiul nostru să fie bine și să nu-i lipsească nimic. Copilul rămâne cu mine. Cătălin este liber să-și construiască drumul cum crede de cuviință”, a completat Betty.

