Explozia din Rahova a zguduit nu doar blocul de pe Calea Rahovei, ci întreaga comunitate. În miez de noapte, un bubuit adânc a rupt tăcerea — o suflare nimicitoare, o lumină bruscă și apoi, un nor dens de praf și strigăte. Printre victime, o tânără însărcinată, Mirela, aflată în al treilea trimestru de sarcină. Nu a avut nicio șansă.
Mirela avea doar 24 de ani și aștepta cu nerăbdare venirea pe lume a primului ei copil. Viața ei era un amestec de emoții, planuri, temeri și speranțe. Visa la o cameră decorată în culori calde, la primele zâmbete ale copilului, la primele nopți nedormite petrecute nu din frică, ci din dragoste. Dar toate aceste vise au fost spulberate în câteva secunde.
În apartament se mai afla și fratele ei, un adolescent. A reușit să scape — rănit, dar viu. Probabil a fost într-o altă cameră, poate într-un loc ferit de suflul exploziei. A fost scos dintre dărâmături cu trupul plin de zgârieturi și ochii goi. Încă nu înțelegea ce se întâmplase. Nu știa că sora lui — și copilul ei nenăscut — nu vor mai ieși niciodată din acel bloc.
Durerea familiei e de necuprins. Mama Mirelei, în stare de șoc, se întreabă cum de nu a fost cineva tras la răspundere mai devreme, cum de au fost lăsate avertismentele despre mirosul de gaz să plutească în aer, ignorate. În fața dărâmăturilor, ea nu vede betonul prăbușit, ci o copilă pe care a crescut-o cu grijă, o femeie care se pregătea să devină mamă, o viață care s-a încheiat înainte de a începe cu adevărat.
Blocul e acum pustiu. Oamenii evacuați stau în adăposturi temporare sau la rude. Dar golul lăsat de Mirela nu poate fi acoperit. A devenit simbolul unei tragedii care putea fi evitată. Numele ei va rămâne legat de acest eveniment dureros, nu doar ca o victimă, ci ca o întrebare dureroasă: „Ce-ar fi fost dacă cineva ar fi ascultat?”
