Da, povestea pensiei lui Horia Moculescu este una care a stârnit multă emoție și revoltă, pentru că dezvăluie cât de puțin sunt apreciați, uneori, marii artiști ai României.
Deși a avut o carieră impresionantă, întinsă pe mai bine de patru decenii — compunând zeci de melodii celebre, coloane sonore pentru filme și contribuind enorm la cultura românească —, Horia Moculescu se confrunta, în ultimii ani de viață, cu mari dificultăți financiare.
El povestea cu amărăciune că, după 42 de ani de muncă, pensia sa era una foarte mică, departe de ceea ce ar fi meritat un artist de talia lui. Mai mult, după recalcularea pensiilor, în loc să-i crească suma, venitul lunar i-a scăzut. Această situație l-a afectat profund, nu doar material, ci și moral. Se simțea nedreptățit, însă a continuat să glumească pe seama ei, cu ironia fină care îl caracteriza.
„Am muncit o viață întreagă pentru muzică, dar pensia mea abia îmi ajunge pentru medicamente și facturi”, spunea el cu tristețe, dar și cu o demnitate impresionantă. Nu s-a plâns niciodată deschis, nu a cerut ajutor, însă apropiații știau că îl durea faptul că munca sa, care a bucurat milioane de oameni, nu era răsplătită pe măsură.
Chiar și așa, Horia Moculescu nu a renunțat niciodată la pasiunea lui. Până în ultimele luni de viață, lucra la partituri, scria versuri, fredona melodii și visa la noi proiecte. Pentru el, adevărata recompensă nu era pensia, ci dragostea publicului și faptul că oamenii îi cântau muzica și după zeci de ani.
A rămas până la final un exemplu de modestie, forță și demnitate — un artist care a dat totul României, fără să aștepte mare lucru înapoi.
