„Numele meu este Maria, am 53 de ani și sunt căsătorită de 32 de ani. Nu mai știu ce să fac…”

„Numele meu este Maria, am 53 de ani și sunt căsătorită de 32 de ani. Nu mai știu ce să fac…”

Așa începe povestea unei femei care, după o viață întreagă petrecută lângă același om, se simte mai singură ca niciodată.

„Ne-am cunoscut tineri. Am crescut împreună, am construit o familie, am trecut prin lipsuri, prin bucurii, prin greutăți. Am crezut mereu că dacă rămâi lângă cineva destul de mult, ajungi să te simți în siguranță. Dar de o vreme… nu mai e așa.

Soțul meu e lângă mine, dar parcă nu mă mai vede. Vorbim despre lucruri mărunte, despre facturi, despre ce e de făcut, dar nu mai vorbim despre noi. Nu mă mai întreabă ce simt, nu mă mai caut cu privirea, nu mai simt că sunt dorită. Nu ne certăm, dar nici nu ne mai apropiem. E o liniște care doare.

Mă întreb dacă e normal, după atâția ani. Dacă așa arată toate căsniciile ajunse la vârsta noastră. Dacă greșesc eu că îmi doresc mai mult sau dacă e prea târziu să mai cer ceva.

Nu vreau să distrug tot ce am construit. Dar nici nu mai pot trăi ca și cum aș fi invizibilă. Mi-e teamă să vorbesc, mi-e teamă de răspunsuri, mi-e teamă că, poate, adevărul e că ne-am pierdut pe drum.

Nu mai știu ce să fac. Să tac și să merg mai departe? Să spun ce simt, cu riscul de a schimba totul? Sau să accept că uneori iubirea se transformă într-o obișnuință și atât?”

—