Cătălin Măruță a vorbit deschis despre diferențele mari care există între spitalele din România, mai ales între unitățile medicale din orașele mari și cele din localitățile mai mici. Mesajul său pornește de la o realitate dureroasă: accesul la servicii medicale esențiale nu este același pentru toți pacienții, iar în situațiile de urgență această diferență poate cântări enorm.
Prezentatorul a atras atenția că, în unele orașe, spitalele sunt mai bine dotate, au secții specializate, aparatură modernă și echipe medicale pregătite să intervină rapid. În schimb, în alte localități, mai ales în orașele mici, pacienții se confruntă cu lipsa unor servicii esențiale, cu dotări insuficiente și cu nevoia de a fi transferați către centre universitare pentru investigații sau tratamente care nu pot fi realizate local.
În multe cazuri, traseul unui bolnav grav începe la spitalul din orașul său și continuă, de urgență, către un spital mai mare. Această dependență de transferuri poate deveni dramatică atunci când fiecare minut contează. Pentru afecțiuni acute, cum este infarctul, timpul de intervenție poate face diferența între viață și moarte.
Măruță a subliniat că problema nu este doar una de organizare, ci și una de infrastructură. În numeroase zone, lipsa secțiilor specializate, a liniilor complete de gardă și a aparaturii moderne face ca pacienții să depindă de distanțe, ambulanțe și de rapiditatea cu care pot ajunge într-un centru medical capabil să intervină.
O altă problemă adusă în discuție este vechimea multor spitale. Prezentatorul a vorbit despre clădiri ridicate în urmă cu zeci de ani, care nu mai corespund nevoilor actuale ale medicinei moderne. În astfel de spații, igienizarea, reorganizarea circuitelor medicale și instalarea unor echipamente noi pot deveni dificile.
Potrivit lui, modernizările parțiale nu sunt întotdeauna suficiente pentru a rezolva problemele de fond. Unele spitale au nevoie nu doar de reparații, ci de investiții majore, de clădiri noi și de o strategie coerentă pe termen lung. Fără astfel de măsuri, unitățile medicale din orașele mici vor continua să depindă de transferurile către spitalele mari.
Cătălin Măruță a insistat asupra faptului că, după mai bine de trei decenii de la Revoluție, România ar fi trebuit să aibă o rețea medicală mai echilibrată, în care pacienții din localitățile mici să nu fie automat dezavantajați. În opinia sa, nu este normal ca șansa unui pacient să depindă atât de mult de orașul în care trăiește.
„Nu știu cum e Târgu-Jiu din punctul ăsta de vedere, chiar nu știu. Poate Târgu-Jiu, nu pentru că e un oraș mai mare, dar mă refer la orașe mai mici. N-am fost 100% să zic, dar știu orașe și prin Moldova care nu au aceleași facilități. Te duci în orașe care nu au, dacă se întâmplă să facă cineva infarct, trebuie să-l duci la București și dacă are șanse pe drum și ajunge ambulanța când trebuie, poate să scape. De ce? Pentru că la el în oraș nu există un spital care să aibă și acest serviciu. Noi vorbim de 35 de ani de la Revoluție când, oriunde în lumea asta, spitalele după 70 de ani se dărâmă pentru că bacteriile care intră în pereți nu pot fi date cu o lavabilă și distruse. Noi nu construim sau, dacă construim, construim foarte puțin”, a spus Cătălin Măruță.
Declarațiile au fost făcute în cadrul podcastului realizat de Ionela Năstase, unde prezentatorul TV a vorbit despre accesul inegal la îngrijire medicală, despre spitalele din orașele mici și despre nevoia unor investiții serioase în sistemul sanitar.
Mesajul său pune accent pe o problemă care afectează direct viața oamenilor: diferența dintre a avea un spital capabil să intervină rapid și a depinde de un transfer lung, într-o ambulanță, către un centru universitar. În situații-limită, această diferență poate fi decisivă.
Prin intervenția sa, Cătălin Măruță a readus în atenție nevoia unei reforme reale în infrastructura medicală. Nu este suficient ca marile orașe să aibă spitale performante, dacă localitățile mai mici rămân descoperite în fața urgențelor. Pentru pacienți, accesul rapid la tratament nu ar trebui să fie un privilegiu al celor care locuiesc în centre mari, ci o garanție minimă în orice zonă a țării.