Deși astăzi este cunoscut ca primarul Capitalei, Nicușor Dan are un trecut care ascunde câteva detalii mai puțin știute de publicul larg. Imaginea sa serioasă, adesea asociată cu rigoarea matematică și activismul civic, contrastează cu unele aspecte din tinerețe care dezvăluie o personalitate complexă, chiar surprinzătoare pentru cei care îl cunosc doar din spațiul public.
Unul dintre aceste detalii este legat de porecla pe care o avea în perioada liceului și a facultății. Prietenii apropiați îl strigau “Geniu” – un apelativ care nu era deloc întâmplător. De mic a fost considerat un copil-minune, pasionat de matematică și științe exacte, capabil să rezolve probleme complexe cu o ușurință care îi uimea pe profesori. A câștigat numeroase olimpiade și concursuri, iar această performanță constantă i-a adus respectul colegilor, dar și o aură de “copil genial”.
Totuși, porecla nu era doar o recunoaștere a abilităților sale intelectuale, ci și o formă de afecțiune. Cei care l-au cunoscut își amintesc că, deși părea introvertit și extrem de concentrat pe studiu, Nicușor Dan avea momente de umor subtil și un simț al responsabilității ieșit din comun încă de la o vârstă fragedă. Era genul de coleg pe care te puteai baza oricând, iar seriozitatea lui devenise parte din identitate.
În spatele imaginii publice de politician sobru se află, așadar, un om pasionat, dedicat și, în tinerețe, perceput de cei din jur ca un adevărat “Geniu” – nu doar prin cunoștințele sale, ci și prin modul în care își trăia valorile.
Această latură mai puțin cunoscută a lui Nicușor Dan adaugă profunzime unei figuri publice deja marcante și ne reamintește că, uneori, liderii de azi poartă cu ei amintiri și etichete care spun mult despre caracterul lor încă din tinerețe.
