Adriana Bahmuțeanu și George Restivan s-au despărțit definitiv, după ce jurnalista a refuzat cererea în căsătorie a partenerului ei! De ce s-a ajuns, de fapt, aici?:

487441523 1074708624687568 6793658301981178631 n

George Restivan și Adriana Bahmuțeanu au decis să se despartă definitiv

Relația dintre George Restivan și Adriana Bahmuțeanu a ajuns la final, în ciuda eforturilor depuse de amândoi pentru a-și construi un viitor împreună. Deși părea că lucrurile evoluează într-o direcție bună, mai ales după ce George s-a întors în România la sfârșitul anului trecut pentru a fi alături de partenera sa, cei doi au ales, în cele din urmă, să meargă pe drumuri separate.

Motivul principal al despărțirii ar fi fost legat de tensiunile apărute în viața Adrianei după moartea fostului ei soț, Silviu Prigoană. În dorința de a fi din nou aproape de copiii ei, Adriana s-a implicat în mai multe conflicte, fapt care l-ar fi determinat pe George să îi propună o relocare definitivă în Statele Unite și un pas înapoi față de disputa în curs. Ea a refuzat, iar acest refuz a marcat începutul unei rupturi.

Potrivit declarațiilor lui George Restivan, el i-a cerut Adrianei să îi devină soție în mod oficial, însă aceasta a refuzat. A urmat o despărțire asumată, în care amândoi au recunoscut că au perspective diferite asupra viitorului.

„Aceasta este ultima dată când îmi voi exprima punctul de vedere. Eu și fosta avem un trecut comun. În decembrie i-am cerut să devină soția mea, cu acte, și să se mute în America, dar a ales să rămână în România. Respect decizia ei. Știu că nu ar fi fost fericită în SUA, iar eu mi-am continuat viața aici”, a spus George într-un mesaj public.

El a mai adăugat că decizia separării a fost una comună, venită în urma unei conștientizări a diferențelor majore dintre ei.

„Avem viziuni diferite despre viață. Îi doresc tot binele fostei și familiei ei. Îi mulțumesc pentru momentele frumoase, dar totul este încheiat. Nu pot trăi în scandal și agitație. De acum, vreau liniște.”

Despărțirea celor doi vine într-un context complicat pentru Adriana Bahmuțeanu, care este în continuare implicată în demersuri legale legate de custodia copiilor săi. În ciuda separării, ambele părți și-au exprimat public respectul reciproc și dorința de a merge mai departe, fiecare pe propriul drum.