Actrița și comediana Anisia Gafton traversează o perioadă plină de transformări – atât personale, cât și fizice. Recent, ea a vorbit despre planurile sale de nuntă cu logodnicul Serghei, dar și despre intervențiile estetice prin care a trecut în ultima vreme. Prezentă la un eveniment monden, Anisia a oferit câteva detalii în exclusivitate pentru Click!.
O nuntă mică, dar cu suflet mare
După o relație de cinci ani, Anisia și Serghei se pregătesc pentru o nouă etapă în viață. Cererea în căsătorie a avut loc într-un cadru romantic, în vacanță, în Grecia. Deși data oficială nu este încă stabilită, cei doi își doresc o ceremonie restrânsă, alături de prieteni apropiați:
„Nunta o să fie ceva micuț, drăguț, finuț. Nu știu dacă va fi anul acesta. Nu vreau cu furat de mireasă, cu nași mari și sticle. Vreau ceva mai intim. Rochia cred că va fi albă, depinde de chef”, a spus Anisia cu zâmbetul pe buze.
Operația de rinoplastie: o schimbare asumată
Actrița a mărturisit că a trecut recent printr-o intervenție chirurgicală la nivelul nasului. Inițial, a fost vorba de o problemă medicală – deviație de sept – dar a ales să aducă și mici îmbunătățiri estetice:
„Mi-am operat nasul. Acum sunt cu nasul pe sus, cum s-ar zice. Toată lumea mă întreabă unde mi l-am făcut! A fost nevoie de operație din motive medicale, dar l-am și ajustat puțin estetic.”
Serghei, partenerul ei de viață, se confruntă cu aceeași problemă respiratorie și urmează să treacă și el printr-o intervenție similară.
Alte modificări: zâmbet nou, atitudine neschimbată
Pe lângă rinoplastie, Anisia a apelat și la tratamente ortodontice pentru îndreptarea dinților:
„Mi-am aliniat dinții, stau mai bine în gură acum. Dar în rest, mă simt bine în pielea mea și nu plănuiesc alte intervenții.”
Cu umor și naturalețe, către un nou capitol
Anisia Gafton rămâne fidelă stilului său autentic și abordează schimbările din viața sa cu deschidere și mult umor. Despre viitor, actrița spune că își dorește mai mult spațiu, dar nu în sens metaforic:
„Poate mi-aș lua o casă mai mare. În rest, sunt ok cu mine.”

