După eșecul negocierilor pentru formarea unei majorități solide și pe fondul tensiunilor dintre partidele parlamentare, Adrian Câciu consideră că România ar putea avea un nou guvern majoritar până la finalul lunii. Fostul ministru respinge însă varianta unui „guvern de armistițiu” și susține că o formulă posibilă ar fi o coaliție PSD – PNL – UDMR, fără USR.
Adrian Câciu vorbește despre o nouă coaliție
Fostul ministru Adrian Câciu a declarat că vede posibilă formarea unei noi coaliții de guvernare, alcătuită din PSD, PNL și UDMR, fără participarea USR, partid pe care îl consideră prea radical în actualul context politic.
„Eu exclud sintagma «guvern de armistițiu», pentru că este sintagma pornită de la un domn demis de Parlamentul României. Varianta unui guvern majoritar există, dar nu va fi de armistițiu. Va fi un guvern al României. Dar eu cred că, la finalul acestei luni, lucrurile vor duce către un guvern majoritar și tind să cred că va fi PSD, PNL, UDMR”, a declarat Adrian Câciu.
În opinia social-democratului, USR are o parte de responsabilitate pentru blocajul politic actual, deoarece a impus anumite condiții pe care celelalte partide nu le-au acceptat.
Câciu susține că PSD nu a exclus colaborarea cu formațiunile politice parlamentare, ci doar a transmis că nu își dorește prezența unei anumite persoane în viitorul Executiv.
„PNL, PSD, UDMR. Fără USR, din punctul meu de vedere. Sunt prea radicali. USR a luat o decizie foarte radicală. Avea dreptate Kelemen Hunor. Noi, de la PSD, nu am luat această decizie radicală că nu mai facem guvern cu PNL, cu UDMR, cu USR. Am spus că nu mai vrem să facă parte din Guvern doar o persoană: Ilie Bolojan. USR și-a setat niște linii roșii care nu își aveau rostul. De aceea suntem și în blocaj”, a afirmat fostul ministru.
Adrian Câciu crede că negocierile se pot debloca
Adrian Câciu a mai precizat că, deși Ilie Bolojan se află la conducerea PNL, acest lucru nu înseamnă că întreg Partidul Național Liberal ar trebui exclus din discuțiile pentru formarea unui nou guvern.
„PNL are președinte pe Ilie Bolojan. Evident, Ilie Bolojan nu va face parte din viitorul guvern, asta e clar. Dar PNL, din ce știu eu, nu s-a scindat. Așa că discutăm de întreg Partidul Național Liberal”, a declarat Adrian Câciu.
Fostul ministru se arată optimist că negocierile dintre partide ar putea fi reluate într-o formulă mai flexibilă în perioada următoare. Acesta susține că au existat deja semnale în acest sens inclusiv din partea liberalilor.
Potrivit lui Adrian Câciu, discuțiile ar trebui să se concentreze mai ales pe programul de guvernare și pe soluțiile pentru țară, nu pe împărțirea funcțiilor sau pe numele celor care ar urma să ocupe portofoliile ministeriale.
„Eu cred că la final de iulie. Eu aștept ca săptămâna viitoare să se mai flexibilizeze pozițiile. Am văzut inclusiv declarațiile lui Siegfried Mureșan, care spunea că nu este vorba despre oameni, despre persoane și funcții, ci despre program. Dacă este serios în ceea ce spune și bănuiesc că asta este poziția PNL, haideți să discutăm, pentru că, într-adevăr, asta trebuie să ne preocupe”, a mai spus Adrian Câciu.
Astfel, fostul ministru susține că România ar putea ajunge la o nouă formulă de guvernare majoritară, formată din PSD, PNL și UDMR, în timp ce USR ar urma să rămână în afara Executivului, din cauza pozițiilor considerate prea rigide.

