Blestemul neștiut ascuns sub veșmintele Sfintei Cuvioase Parascheva
O taină păstrată de veacuri care încă stârnește fiori
În fiecare an, mii și mii de credincioși se adună la Iași, așteptând ore sau chiar zile întregi pentru a ajunge la racla cu moaștele Sfintei Parascheva. Pelerinajul este, pentru mulți, o dovadă vie că sfințenia învinge timpul, boala și suferința. Dar puțini știu că, sub veșmintele brodate cu fir de aur, schimbate periodic de preoți, s-ar ascunde nu doar binecuvântarea, ci și o poveste… uitată. O poveste despre un blestem vechi, transmis în taină de la o generație la alta.
🕯️ O legendă nerostită
Se spune că, în urmă cu sute de ani, înainte ca moaștele să ajungă în România, un călugăr a încercat să profaneze trupul Cuvioasei, convins că veșmintele sfintei ar fi fost împodobite cu pietre prețioase. Când a încercat să le smulgă, mâinile i-au înțepenit, iar ochii i s-au întunecat pe loc. Cei prezenți au fost martorii unui fenomen inexplicabil, pe care l-au interpretat ca fiind semnul unui blestem protector.
De atunci, s-a păstrat o taină printre cei care se ocupă de veșmintele Sfintei: orice lipsă de evlavie sau gest de necurăție în preajma moaștelor ar atrage o pedeapsă divină, tăcută, dar necruțătoare.
Veșmintele nu sunt simple haine
Veșmintele Sfintei Parascheva nu sunt doar simboluri religioase – ele poartă energia rugăciunilor rostite de-a lungul veacurilor. Sunt brodate cu smerenie, cu post, cu credință. Fiecare fir este așezat cu respect, iar schimbarea lor este un ritual sfânt, făcut cu teamă și evlavie.
Unii spun că sub acestea s-ar păstra o bucată de pânză veche – ultima purtată de sfântă în timpul vieții, protejată de ochii curioșilor, dar plină de har. Acea pânză ar fi fost legată cu un fir roșu, menit să sigileze o rugăciune de pază, dar și un avertisment pentru cei care se apropie cu inimă necurată.
De ce se vorbește rar despre acest blestem?
Pentru că nu e un blestem în sensul lumesc. Nu e menit să facă rău, ci să apere. Este o forță tăcută care cere respect, nu frică. De aceea, cei care vin la Sfânta Parascheva cu credință sinceră pleacă adesea cu sufletul ușurat, cu semne de vindecare, cu lacrimi de liniște.
Dar cei care vin cu batjocură sau necredință… se spune că simt o greutate apăsătoare în piept. Nu toți, dar unii nu reușesc să se apropie. Îi oprește ceva. Poate acel blestem neștiut, dar viu.
Taina credinței nu se explică. Se simte.
Fie că e legendă, fie că e adevăr ascuns, un lucru este cert: veșmintele Sfintei Parascheva nu sunt doar stofe și broderii. Sunt martori ai unui drum sfânt, ai unui suflet curat, și – poate – ai unei puteri dincolo de înțelegerea noastră.
