Drama prin care a trecut Brigitte Pastramă! Vedeta a vrut să-și pună capăt zilelor în închisoare. Din fericire, două cuvinte i-au salvat viața. Ce spune acum Brigitte Pastramă despre toată experiență?
Credința i-a salvat viața lui Brigitte Pastramă. Vedeta a mărturisit că a vrut să-și pună capăt zilelor în închisoare. Aceasta a ajuns în spatele gratiilor după moartea primului soț, Octavian Sfat. Femeia de afaceri a suferit mult după decesul acestuia.
Brigitte Pastramă a fost condamnată la doi ani de închisoare cu executare, totul din cauza unor probleme cu managerul administra afacerea lui Octavian Sfat. Invitată în emisiunea „Xtra Night Show” de la Antena Stars, bruneta a mărturisit că în curând va lansa o carte în care le va prezenta cititorilor povestea vieții.
Abia acum, vedeta a povestit că atunci când s-a aflat în spatele gratiilor a vrut să-și pună capăt zilelor. Însă, credința a salvat-o.
„Am povestit în cartea pe care am scris-o, cărticica, este o carte-mărturie, cum l-am întâlnit eu pe Dumnezeu și cum nu am ascultat eu întotdeauna de ce m-a îndemnat să fac, și greșelile pe care le-am făcut, apoi cum m-am aflat pe marginea unei prăpastii în momentul în care am decis să îmi predau viața în mâna lui Dumnezeu, când l-am primit pe Isus în inima mea. (…)
Transformarea a venit foarte încet pentru că eu sunt o persoană rebelă. (…) Pur și simplu în momentul când eu nu am mai respirat foarte mult timp am auzit în gândul meu că cineva mi-a spus:
«Te iubesc, încrede-te în mâna mea, eu sunt Alfa și Omega, începutul și sfârșitul, eu voi avea grijă de tine. Încrede-te în mâna mea și eu o să am grijă de tine».
Atunci am simțit un sentiment de fericire. Am simțit când am fost închisă. (…) Eu am fost închisă și nu am avut medicament cu care să mă omor și pur și simplu mi-am luat respirația și mi-am pus trei perne și nu am mai respirat. Am stat 10 minute și am ajuns într-o stare de letargie.
Și în starea aia de letargie eu am auzit cuvintele alea. Am simțit că ceva respira în mine și nu mă lăsa… a fost foarte complicat”, a povestit Brigitte Pastramă, în cadrul emisiunii de la Antena Stars.
Brigitte lansează o carte despre viața ei. „O carte-mărturie”
„Am povestit toată experiența mea, de când a murit primul meu soț, de când l-am găsit mort, tot ceea ce mi s-a întâmplat, din ce cauză am fost arestată, am povestit cum am vrut să îmi iau viața, ce am auzit atunci, cum m-am combinat eu cu tatăl Sarei, ce mi s-a întâmplat, cum am ajuns să îl cunosc pe Dumnezeu, cum am ajuns să mă pocăiesc, ce minuni mi s-au întâmplat, cum l-am cunoscut pe Ilie (n.r. – Ilie Năstase), cum am ajuns să mă despart de el, de ce am luat deciziile pe care le-am luat, până în prezent.
Toate lucrurile astea le-am scris într-o carte-mărturie despre modul în care Dumnezeu a lucrat în viața mea”, a mai dezvăluit femeia de afaceri, care acum este stabilită în Dubai, acolo unde deține o propietate estimată la 450.000 de euro. În continuare, acesata vine des în România, unde gestionează mai multe afaceri.
Cum a ajuns Brigitte Pastramă în spatele gratiilor. „Eu am devenit infractoarea, după ce am fost furată”
Cu ceva vreme în urmă, în cadrul emisiunii „În oglindă”, bruneta a povestit cum a ajuns în spatele gratiilor. Totul se întâmpla când Brigitte Pastramă avea doar 26 de ani, la scurt timp după moartea primului ei soț, Octavian Sfat.
„Managerii care se ocupau de acele locuri nu au acceptat să aibă o șefă femeie. Primul lucru a plecat un manager, la trei săptămâni, pentru că el nu a acceptat să primească indicații de la o femeie.
Managerul de la celălalt club mi-a furat un miliard și m-a băgat pe mine la pușcărie, pentru recuperare de bani.
După ce a furat un miliard, m-a băgat pe mine la pușcărie, adică eu am devenit infractoarea, după ce am fost furată, dar banii nu i-am recuperat”, a povestit femeia de afaceri în emisiunea de la Kanal D2.
Brigitte Pastramă a fost condamnată la 2 ani de închisoare cu executare la 3 luni.
„Eu am făcut pușcărie, deoarece am o plângere de la managerul clubului unde nu am încasat, de când a murit Tavi, niciun ban. El a încasat toți banii, inclusiv băutura, alcoolul cumpărat de la negru, din vamă, și îl vindea în numele firmei pe care am moștenit-o.
În momentul în care l-am întrebat de încasări și cât s-a încasat și am vrut să fac inventarul, a fugit și mi-a făcut plângere mie și am ajuns eu, din păgubit, infractoare. (…)
Așa am ajuns eu la pușcărie, din cauza managerului de la clubul pe care l-am moștenit. Când l-am întrebat de ce nu am încasări și de ce aduc bani de acasă, a plecat și m-a băgat el la pușcărie”, a mai dezvăluit Brigitte Pastramă.