Bursucu a fost “resuscitat” de Teo Trandafir. “Am stat în casă şi am plâns”

Pe Adrian Cristea „Bursucu” telespectatorii îl asociază din start cu emisiunea prezentată de Teo Trandafir, cei doi experimentând această formulă timp de 7 ani.

De curând, însă, simpaticul prtezentator a acceptat o nouă provocare profesională, făcând parte din echipa matinalului de la Kanal D.

Însă, nu multă lume își mai aduce aminte despre perioada în care Bursucu câștiga simpatia publicului la „Dansez pentru tine”. Mai mult, imediat după terminarea acestui proiect, coregraful a simțit că i se dărâmă lumea, iar norocul lui l-a reprezentat Teo Trandafir.

Pe numele său real Adrian Cristea, Bursucu este unul dintre cei mai iubiți prezentatori de la Kanal D. O persoană foarte deschisă și jovială, după șapte ani petrecuți alături de Teo Trandafir, Bursucu a „evadat” pe tronsonul matinal.

În prezent, din câte se pare, îi merge foarte bine însă nu dintotdeauna viața de vedetă i-a adus doar fericire și voie bună. Prezentatorul a vorbit de curând despre perioada în care a simțit că i se dărâmă lumea, imediat după terminarea proiectului „Dansez pentru tine”, unde a fost coregraf.

Cariera lui Bursucu a fost „resuscitată” de Teo Trandafir
Adrian Cristea și-a făcut adevăratul debut pe micile ecrane în show-ul prezentat de Ștefan Bănică Jr., unde, alături de

Bogdan Boantă, Cocuța și alți coregrafi cunoscuți, a câștigat simpatia publicului de la „Dansez pentru tine”. Și totuși după ce show-ul s-a terminat, publicul l-a dat uitării pe actualul realizator de la Kanal D.

Înainte de colaborarea cu Teo de la Kanal D, Bursucu a mai avut alte proiecte în domeniul media. De departe, cel care pare să-l fi marcat a fost cel de la Pro TV, producție despre care prezentatorul afirmă că va rămâne una dintre cele mai ample din istoria showbizului autohton.

Bursucu dansează de la vârsta de 12 ani, ulterior pasiunea transformându-se în business, coroborat cu expunerea din televiziune.

Disclaimer: Site-ul nostru este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.