🕯️ Când se dau hainele decedatului de pomană?
Conform tradiției:
-
La 40 de zile de la deces – este momentul central în care se consideră că sufletul pleacă definitiv spre lumea de dincolo. Este și data la care se împarte cel mai adesea o parte din hainele decedatului, alături de alimente și alte obiecte.
-
La 6 luni, 9 luni și 1 an, precum și la pomenile anuale – dacă nu s-au dat toate hainele până atunci, restul se pot împărți la aceste date.
-
Unele familii aleg să dea toate hainele într-o singură tranșă, altele le împart treptat, în funcție de pomenile făcute.
De ce se dă de pomană și nu se păstrează?
În credința populară și în rânduiala ortodoxă, hainele decedatului „țin legătura” cu sufletul său. Se spune că:
-
Dacă sunt păstrate prea mult timp în casă, ele pot „ține” sufletul legat de lume, împiedicându-l să-și găsească liniștea.
-
Păstrarea obiectelor personale (mai ales hainele) poate aduce tristețe, vise tulburătoare sau energii apăsătoare în casă. Nu este vorba de superstiție pură, ci de o formă simbolică de detașare – și pentru cei vii, dar și pentru cel trecut la Domnul.
-
Dând hainele de pomană către oameni nevoiași, se consideră că sufletul celui plecat primește lumină și milă în lumea de dincolo.
Cui se dau hainele?
Ideal este ca hainele să fie oferite persoanelor care au nevoie cu adevărat, în special:
-
bătrâni sărmani, oameni din centre sociale;
-
rude mai îndepărtate care trăiesc modest;
-
persoane necunoscute, dar aflate în lipsuri.
Este de dorit ca hainele să fie curate, întregi și, dacă se poate, spălate din nou înainte de a fi date.
Ce nu se dă sau se evită
-
Hainele foarte intime (lenjerie, pijamale uzate) pot fi îngropate sau arse cu grijă, mai ales dacă sunt deteriorate.
-
Se evită să fie date haine către persoane cunoscute care nu le vor purta, pentru că pomana trebuie să fie „cu folos”, nu doar simbolică.
Un gest de eliberare și de iubire
În final, a da hainele cuiva care are nevoie nu înseamnă uitare, ci un act de milă și dăruire pentru sufletul celui plecat. Este un pas prin care ne despărțim cu respect de lucrurile materiale, rămânând doar cu dragostea, amintirea și rugăciunea.
Este felul în care românii au învățat să spună: „Nu te ținem legat de noi. Îți dorim lumină și pace. Mergi cu Dumnezeu.”
