— Cară-te în cocioaba ta puturoasă! — râdea soțul împreună cu soacra, alungând-o pe Lia.
Aroma de ceapă prăjită se răspândea prin apartament. Lia amesteca mecanic sosul, aruncând o privire la ceas. Victor ar fi trebuit să se întoarcă de la serviciu în jumătate de oră, iar cina trebuia servită caldă — soțul ei nu suporta mâncarea răcită.
În ultimul timp, Lia se surprindea tot mai des cu gândul că gătește ca un robot. Înainte, fiecare fel de mâncare era o investiție a sufletului: experimenta cu rețete, decora farfuriile, încerca să surprindă. Acum devenise doar o obligație. La fel ca multe altele din acest apartament.
Ușa se trânti mai devreme decât de obicei. Lia tresări, își șterse rapid mâinile pe șorț și se uită pe hol. Pașii apăsați ai lui Victor răsunau pe parchet, iar în urma lui se auzi vocea cunoscută, ironică și răutăcioasă a soacrei.
— Ce faci, leneșo? N-ai terminat încă? A venit bărbatul tău obosit și tu îl aștepți cu tigaia murdară?
Victor aruncă servieta pe fotoliu și privi masa. Nu spuse nimic la început, dar privirea lui rece spunea tot. Lia îi cunoștea expresiile: liniștea aceea nu era calm, ci preludiul unei furtuni.
— Iar e mâncarea prea grasă, nu? — se grăbi soacra să arunce săgeata, ridicând sprâncenele. — Ți-am spus de o mie de ori, femeia asta n-o să învețe niciodată!
Lia simți un nod în gât. Își strânse pumnii pe lângă corp, dar nu scoase un cuvânt. Într-o clipă, se simți din nou invizibilă în propria casă, o chiriașă în viața altora.
Victor se așeză la masă și, cu o mișcare bruscă, trânti lingura.
— Nu mai suport! Ori înveți să fii femeie, ori dispari din casa mea!
În tăcerea grea care a urmat, Lia înțelese pentru prima dată că se afla la o răscruce. Nu mai era vorba doar de un sos sau de o cină nereușită. Era vorba de viața ei.
Și atunci, ceva în privirea ei s-a schimbat.
