Cătălin Moroșanu, fostul campion la categoria grea, a vorbit deschis despre ultimele proiecte, provocările din viața personală și deciziile importante pe care le-a luat pentru a păstra echilibrul între carieră și familie. Fostul sportiv, devenit antreprenor și om de televiziune, a recunoscut că a fost la un pas de o ruptură definitivă în căsnicie, din cauza distanței impuse de proiectele sale din București.
„Cel mai greu moment a fost când am plecat la București”
Moroșanu a mărturisit că dorul de familie l-a afectat profund în perioada în care s-a mutat temporar în București, pentru a pune pe picioare proiectele sale de business.
„Cel mai greu moment în căsnicia noastră a fost când am plecat la București. Distanța ne omoară. Acum am remediat-o: în fiecare săptămână merg acasă, la Iași, cu avionul. Vacanțe, timp petrecut împreună… Mie îmi e foarte greu când sunt departe de familie”, a declarat Moroșanu pentru CANCAN.RO.
Pauză de la TV, dar nu de la sport
Obosit de expunerea constantă, Moroșanu a decis să ia o pauză de la show-urile TV, menționând că vrea să se concentreze pe alte proiecte care îi aduc mai multă satisfacție pe termen lung.
„Facem o pauză. Am apărut destul, să mai apară și alții. Acum sunt cu TikTok, sala mea, tabăra de arte marțiale, copiii… Sunt pe partea asta, concentrat. Plus galele Dynamite Fighting Show. Mă duc, discut, planific următoarele evenimente. M-am băgat pe partea de business. Am și eu o vârstă…”, a spus cu sinceritate sportivul.
Cu toate acestea, Moroșanu nu concepe viața fără antrenamente:
„Sportul face parte din viața mea. Dacă nu m-aș antrena, aș fi mort. Îmi dau existență. Le fac pentru sănătatea mea, nu pentru performanță. Dacă apar în fața copiilor cu burta în față și le spun «dă directă, croșeu», ce exemplu sunt?”
Gluma cu Jador și lupta care nu se va întâmpla
Cătălin Moroșanu a lămurit și speculațiile despre o posibilă luptă cu Jador, după o postare care a stârnit curiozitatea fanilor.
„A fost doar o glumă. Eu am promoția mea, fac gale profesioniste. Nu am nicio treabă cu așa ceva. Suntem prieteni”, a spus Moroșanu, punând capăt zvonurilor.
Despre Mihai Leu: „A fost un șoc pentru mine”
Cătălin a vorbit cu emoție despre decesul lui Mihai Leu, un om pe care l-a admirat profund.
„A fost un șoc. L-am cunoscut, a venit la mine la sală, ne-am antrenat împreună. Mă uitam la el, cât de mult zâmbea, cât bun simț avea… Nu arăta niciodată că suferă, deși trecea printr-o luptă cruntă. Un suflet bun, un exemplu”, a adăugat el.

