Sfântul Grigorie Taumaturgul
Sfântul Grigorie Taumaturgul, cunoscut și ca Grigorie „Facătorul de Minuni”, s-a născut într-o familie păgână din Nicsar, o regiune situată în actuala Turcie, în timpul domniei împăratului Aurelian (270-275). Deși educația sa a început cu studii de retorică, latină și drept, o întâlnire providențială cu Origen, marele teolog al vremii, a schimbat cursul vieții sale.
Grigorie s-a convertit la creștinism și, la botez, și-a schimbat numele din Teodor în Grigorie.
Hirotonit episcop al Neocezareei Pontului de către episcopul Phaedimus din Amasea, Sfântul Grigorie și-a dedicat viața convertirii locuitorilor regiunii la creștinism. Înainte de venirea sa, Neocezareea avea doar 17 creștini, însă, datorită zelului său misionar și puterii sale de a face minuni, întreaga comunitate s-a convertit. Printre minunile sale celebre se numără vindecări miraculoase și alte fapte care i-au întărit reputația de Taumaturg.
De asemenea, Sfântul Grigorie a fost un apărător al Ortodoxiei, luptând împotriva ereziilor sabelianismului și triteismului și participând la sinodul de la Antiohia din 265, care l-a condamnat pe Pavel de Samosata. Scrierile sale, cum ar fi „Cuvânt de mulțumire către Origen”, „Simbolul de credință” și „Despre nepătimirea și pătimirea lui Dumnezeu”, sunt importante contribuții la teologia creștină timpurie.
Ultimele sale cuvinte, rostite pe patul de moarte, reflectă amploarea misiunii sale: „Slavă lui Dumnezeu că numai 17 creștini am aflat când am venit aici episcop, iar acum, când merg la Domnul, atâția necredincioși rămân, câți credincioși am aflat întâi!”. Se crede că a trecut la cele veșnice în anul 270 sau 271.
Sfântul Cuvios Lazăr
Pe 17 noiembrie, este sărbătorit și Sfântul Cuvios Lazăr, primul sfânt canonizat în calitate de iconograf. Născut în Armenia în anul 810, Lazăr a intrat de tânăr în viața monahală în Constantinopol, unde a dezvoltat un talent remarcabil pentru pictarea icoanelor. Perioada sa de activitate a coincis însă cu domnia împăratului Teofil (829-842), un fervent susținător al iconoclasmului, care interzicea venerarea icoanelor.
Din cauza refuzului său de a distruge sfintele icoane, Sfântul Lazăr a fost torturat și aruncat în închisoare. Sprijinul oferit de împărăteasa Teodora, care era cinstitoare a icoanelor, i-a adus eliberarea, iar Lazăr a fost trimis să-și continue viața monahală pe malul asiatic al Bosforului. După moartea împăratului Teofil și restabilirea cultului icoanelor, Sfântul Lazăr a pictat icoana Mântuitorului Hristos pentru Poarta de Bronz a palatului imperial, realizată în mozaic.
Lazăr a trecut la cele veșnice în anul 867 și a fost înmormântat în Mănăstirea „Sfântul Evandru” din Galata.