Cea mai scumpă monedă românească valorează acum aproximativ 100.000 de euro. Este vorba de polul lui Carol I, moneda de 20 de lei, din aur, pusă în circulaţie în anul 1868, care a fost bătută în aproximativ 200 de exemplare.
Cea mai scumpă monedă românească valorează nu mai puțin de 100.000 de euro. Istoria polului lui Carol I, din anul 1868, este extrem de interesantă, mai ales că moneda nu a fost pusă efectiv în circulaţie.
Cea mai scumpă monedă românească valorează 100.000 de euro
Potrivit Academiei Române, piesa de aur din 1868 este prima emisiune monetară a statului român modern.
„Apariţia sa într-o perioadă în care statutul politic de subordonare faţă de Imperiul Otoman nu permitea baterea unei monede de aur a constituit o surpriză şi în acelaşi timp un gest abil şi temerar al Regelui Carol I de afirmare a politicii sale, orientată către obţinerea independenţei ţării. Moneda este una dintre cele mai mari rarităţi din numismatica românească, ea fiind bătută doar în câteva sute de exemplare (cifra cel mai des întâlnită fiind aceea de 200 exemplare)”, explică dr. Emanuel Petac, şeful Cabinetului de Numismatică al Bibliotecii Academiei Române.
Potrivit lui Petac, la vremea când a fost bătută această monedă, statutul de suzeranitate pe care Poarta Otomană îl exercita asupra României nu permitea monedă proprie, cu atât mai puţin una de aur. Practic, explică specialistul, prin baterea acestei monede erau prezente toate ingredientele unui conflict diplomatic de anvergură.
„Și din acest motiv, valoarea sa simbolică este una extraordinară. Mai mult decât atât, raritatea sa este excepțională, un număr foarte mic de exemplare aflându-se în colecția Băncii Naționale a României, în muzeul acesteia, a Bibliotecii Academiei Române prin Cabinetul său numismatic, respectiv în colecția Muzeului Național de Istorie a României, totalul neatingând zece exemplare. Ca urmare, valoarea de piață a acestei remarcabile piese este de circa 100.000 euro”, explică Emanuel Petac.