Când nu există copii, legea îndreaptă atenția către părinți și frați, iar drepturile acestora se aplică în paralel cu cele ale soțului sau soției supraviețuitoare, dacă există o căsătorie valabilă.
Primii luați în calcul sunt părinții persoanei decedate. Aceștia au drept la moștenire chiar și atunci când defunctul are frați. O confuzie frecventă este aceea că frații devin automat principalii moștenitori dacă nu există copii. În realitate, cât timp unul sau ambii părinți sunt în viață, aceștia au prioritate.
Soțul sau soția supraviețuitoare, dacă există, moștenește alături de părinți și frați, iar partea care îi revine este stabilită de lege.
Atunci când ambii părinți sunt în viață, aceștia participă la împărțirea patrimoniului împreună cu frații defunctului. Dacă doar unul dintre părinți mai trăiește, partea acestuia se stabilește potrivit regulilor legale, iar restul se distribuie între frați. În lipsa părinților, frații devin moștenitori principali și împart în mod egal bunurile chemate la moștenire.
Legea tratează frații în mod unitar, indiferent dacă sunt din aceeași căsătorie sau din căsătorii diferite. Criteriul important rămâne gradul de rudenie, iar includerea în aceeași categorie de moștenitori le oferă drepturi egale la împărțire.
Împărțirea bunurilor se face conform cotelor prevăzute de Codul civil, fără ca acestea să poată fi schimbate prin înțelegeri informale. Doar un testament valabil poate redirecționa anumite bunuri, însă numai în limitele permise de lege. În lipsa unui testament, notarul public aplică ordinea și cotele legale, pe baza actelor de stare civilă.
Un scenariu des întâlnit este cel în care persoana decedată lasă în urmă un părinte în viață și doi frați. Moștenirea se distribuie între aceștia potrivit cotelor stabilite de lege. Dacă părinții nu mai sunt în viață, cei doi frați împart bunurile în mod egal. Dacă există trei sau mai mulți frați, principiul rămâne același: fiecare primește o cotă egală.
În familiile cu structuri mai complexe apar adesea întrebări legate de frații vitregi. Legea nu introduce diferențe esențiale între frații buni și cei care au doar un părinte comun, atât timp cât se află în aceeași clasă de moștenitori. Contează încadrarea legală, nu relațiile personale dintre membrii familiei.
Prezența soțului sau soției supraviețuitoare nu exclude părinții sau frații. Aceștia pot veni împreună la moștenire, iar cota soțului sau soției se stabilește în funcție de rudele cu care intră în concurs. În lipsa altor moștenitori legali, soțul sau soția poate primi întreaga moștenire.
Pentru evitarea conflictelor, este util ca documentele esențiale să fie pregătite din timp. Printre acestea se numără certificatele de naștere și căsătorie, actele de proprietate, extrasele de carte funciară și dovezile privind relațiile de rudenie. Notarul public verifică actele, stabilește masa succesorală și aplică regulile legale de împărțire.
Un exemplu practic este situația unei persoane fără copii, care lasă în urmă un părinte, un frate bun și o soră vitregă. Fără testament, toți acești moștenitori pot avea vocație succesorală. Părțile lor se calculează potrivit legii, iar frații, indiferent dacă sunt buni sau vitregi, primesc cote egale în interiorul categoriei lor.
Un testament poate orienta anumite bunuri către unul dintre moștenitori sau către alte persoane, dar numai în limitele prevăzute de lege.
În practică, cele mai multe blocaje apar din confuzii privind prioritatea părinților față de frați sau din presupunerea că soțul ori soția primește automat totul. Verificarea documentelor, un inventar clar al bunurilor și consultarea unui notar pot reduce riscul de litigii și pot grăbi dezbaterea succesiunii.