Cleopatra Stratan și Edward Sanda formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din muzica românească, atât pe scenă, cât și în viața personală. Deși sunt căsătoriți de trei ani și trăiesc o relație armonioasă de patru ani, cei doi nu se grăbesc să devină părinți, chiar dacă acest subiect stârnește interesul publicului.
„Îmi plac copiii, dar nu mă grăbesc să devin mamă”
În cadrul unui podcast realizat de Ilinca Vandici, Cleopatra Stratan, în vârstă de 22 de ani, a vorbit sincer despre dorința de a avea copii, dar și despre prioritățile sale actuale. Deși Edward Sanda (27 de ani) este entuziasmat de ideea de a deveni tată, cei doi au hotărât împreună să mai aștepte.
„Da, ne dorim copii. Dar mai așteptăm puțin. Fiind mai mare și bărbat, el sigur că își dorește poate un pic mai mult decât mine, se vede cred că mai des decât mă văd eu ca mamă. Am vorbit despre asta și îmi respectă decizia. Suntem tineri și avem încă multe de realizat.”
Cleopatra a explicat că prioritatea sa în acest moment este cariera muzicală, iar decizia de a amâna maternitatea este una asumată și echilibrată.
„Sunt oameni care încă nu mă văd ca pe o femeie în toată regula”
Artista a vorbit și despre imaginea publică ce încă o asociază cu rolul de „fetița de la portița lui Ghiță”, recunoscând că acest trecut o însoțește în continuare:
„Încerc să ies din acea imagine. Sunt oameni care nu mă văd încă ca pe o femeie în toată regula. Încerc să le arăt cine sunt astăzi, nu cine am fost la 3-4 ani.”
Proiecte comune și o relație solidă
Cei doi artiști continuă să colaboreze și profesional, pregătind noi piese și proiecte muzicale. Cleopatra și Edward își sprijină reciproc parcursul artistic, construindu-și în același timp o relație bazată pe respect, comunicare și valori comune.
Până la momentul în care vor deveni părinți, cei doi se bucură de fiecare pas din evoluția lor personală și profesională.











