Confesiunea Ștefaniei Szabo 💔
Asta arată ce era, de fapt, în inima ei
După tragedia care a îndoliat întreaga comunitate medicală, încep să iasă la iveală detalii dureroase despre latura nevăzută a vieții Ștefaniei Szabo — medicul dedicat, mereu zâmbitor, dar care purta în suflet o luptă tăcută.
Cu puțin timp înainte de a pleca dintre noi, Ștefania ar fi lăsat câteva rânduri care vorbesc mai mult decât orice declarație: o confesiune sinceră, plină de emoție, în care se poate simți oboseala, neputința și sensibilitatea unui suflet copleșit.
„Uneori, mă simt ca o umbră între oameni. Toți cred că sunt puternică, dar în mine e un haos liniștit. Dau tot ce pot, dar simt că nu mai am nimic de oferit. Nu vreau milă, vreau doar liniște.”
Cuvintele ei, simple și sincere, arată ce se ascundea în spatele aparențelor. Pentru colegi, pacienți și prieteni, Ștefania era un exemplu de profesionalism și empatie. Dar în spatele zâmbetului se afla un om care își dorea, mai presus de orice, înțelegere și pace.
„Oamenii văd doar halatul, dar nu știu câte nopți nedormite, câte lacrimi și câte frici poartă un medic în suflet. Vreau doar să pot respira fără să simt presiunea unei lumi care cere mereu mai mult.”
Această confesiune nu este doar un fragment de jurnal interior — este o lecție dureroasă despre umanitatea celor care poartă grija altora, dar care, adesea, rămân fără sprijin.
Cei care au cunoscut-o spun că aceste cuvinte i se potrivesc perfect: un suflet blând, dar prea sensibil pentru lumea grăbită și nemiloasă în care trăim.
„Avea o inimă imensă. Când iubea, o făcea sincer; când suferea, o făcea în tăcere. Asta era Ștefania — o inimă mare, care a bătut prea mult pentru alții și prea puțin pentru ea.”
