Cum arăta înainte de operațiile estetice. Prima vedetă din România care și-a pus silicoane face astăzi 52 de ani

Este una dintre artistele din România, care a reușit să reziste în industrie chiar și după o carieră de mai bine de 20 de

ani. Solista împlinește astăzi 52 de ani și, în ciuda vârstei, arată senzațional.

Cu un decolteu de invidiat și o siluetă asemenea, Daniela Gyorfi este prima vedetă din România care și-a pus silicoane.

Daniela Gyorfi, prima vedetă cu silicoane

Artista a apelat în urmă cu mulți ani la o mărire a bustului. Încă din 1999, Daniela s-a lăsat pe mâna esteticianului din dorința de a avea o imagine impecabilă.

“Voiam şi eu sâni mai mari, aşa că mi-a trecut prin minte să îmi pun nişte şosete în sutien. Efectul a fost garantat. Trebuia să îmbrac pentru acel eveniment o bustieră mult prea largă şi am fost nevoită să o umplu cu ceva!”, declara în trecut Daniela într-un interviu pentru click.ro.

Și pentru că a descoperit gustul intervențiilor estetice, Daniela a mărturisit că a mai apelat de câteva ori la medicul specialist.

“Mi-am făcut o operaţie la nas. Dacă aş fi mai mult operată, în primul rând că aş spune, pentru că nu este nimic rău ca la 50 de ani să ai grijă de tine. Da, mă gândesc să îmi fac un Botox, mi-am mai făcut buzele, mi le-am mai şi stricat, mi-am reparat dantura, care n-a fost neapărat un moft, și am extensii de păr”, a dezvăluit Daniela Gyorfi în emisiunea

Fiecare problemă de sănătate cu care vă confruntați necesită analiza unui medic specialist, articolele au doar scopul de a informa, inainte de a urma un tratament consultati mai intai medicul specialist .

Disclaimer: Site-ul nostru este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.