19 concurenți curajoși au acceptat provocarea vieții lor, aceea de a participa la Survivor 2025, cel mai dur reality-show din România. Printre aceștia se numără și Ema Oprișan, actuală Kovacs, fostă concurentă la Insula Iubirii 2023.
Cum a slăbit Ema Kovacs după sarcină
Ema Kovacs, cunoscută din emisiunea Insula Iubirii, a devenit o sursă de inspirație pentru multe femei care își doresc să-și schimbe viața. După sarcină, frumoasa brunetă a reușit să slăbească aproape 40 de kilograme, transformând complet nu doar silueta, ci și încrederea în sine.
„Mi-au scris foarte multe femei care se confruntă cu critica zilnică, întrebându-mă cum fac față când lumea mă critică că am ajuns la 90 de kilograme, că nu poți să te îmbraci, că nu te simți bine în pielea ta. Ele au fost motivația mea. Poți, dacă ai voință!”, a povestit Ema Kovacs, în exclusivitate pentru Playtech Știri.
Ema recunoaște că nu a căutat scuze pentru greutatea acumulată, subliniind că nu sarcina în sine a fost cauza kilogramelor în plus, ci obiceiurile alimentare.
„M-am îngrășat și în prima sarcină, pentru că mâncam foarte mult, nu de la sarcină. Nu dați vina pe asta, nu căutați scuze. Nu m-am înfometat. Am început cu diete, dar când acestea nu au mai dat randament, am apelat la suplimente alimentare. Orice ai lua, nu contează dacă nu ești suficient de motivată. Trebuie să vezi punctul final pentru a continua, altfel te demoralizezi foarte ușor”, explică ea.
Astăzi, fosta concurentă de la Insula Iubirii 2023 primește zilnic mesaje de la femei care îi cer sfaturi și împărtășesc cu ea propriile victorii.
„Femeile care îmi scriu plâng de bucurie, spunându-mi că și-au atins obiectivele. Împlinirea lor nu vine doar din felul în care arată, ci din faptul că se simt bine psihic. Dacă o să vedeți mulțumirea din ochii femeii, o să o vedeți nu pentru că arată bine, ci pentru că psihic este bine. Este mai important cum te simți decât cum arăți.”, a completat bruneta.
Pregătirea pentru Survivor: „Am ținut 40 de zile post negru”
Pregătirea fizică a Emei pentru Survivor 2025 nu a fost doar despre exerciții sau diete. Un moment crucial din acest proces a fost decizia de a ține un post negru timp de 40 de zile. Ema subliniază că nu a făcut acest lucru exclusiv pentru emisiune, ci mai degrabă ca un test al rezistenței proprii.
„Mă duc pregătită, am ținut 40 de zile post negru, am băut doar apă. Nu știam dacă voi ajunge până aici. Selecția a fost foarte dură, pentru că sunt foarte mulți oameni talentați. Totuși, m-am pregătit pentru foame. Sper să fiu pregătită și emoțional.”
Experiența postului negru a ajutat-o să își testeze limitele fizice și mentale, ceea ce consideră că îi va fi de folos în condițiile extreme de la Survivor.
„Cred că dacă ești un supraviețuitor în viața de zi cu zi, nu ai cum să nu faci față. Mintea este cea mai importantă, iar mâncarea este ultimul lucru care contează”, spune ea.
Cum a discutat cu familia despre participarea la Survivor
Participarea la Survivor este o provocare nu doar pentru concurenți, ci și pentru familiile lor. Ema a trebuit să găsească o modalitate de a-și pregăti copiii pentru absența sa.
„Zilele trecute, mă uitam cu Răzvan la câteva filmări de anul trecut. Noah, băiatul meu, punea niște jucării prin casă, peste care să sară, sub care să se bage, iar Răzvan spunea: Uite, tati, mami o să facă ce îți place ție. Noi suntem oameni aventurieri, luăm decizii rapid și nu le gândim prea mult, atât timp cât ne duc spre bine.”
Ema a mărturisit că până și mezina familiei, în vârstă de câteva luni, pare să fi înțeles că mama ei va lipsi pentru o perioadă.
„Înțelege și ea (n.r. că mama ei va lipsi de acasă). Copiii din ziua de astăzi sunt foarte inteligenți. Chiar dacă încerci să îi păcălești, ei simt absența și prezența ta. Cu siguranță le va fi foarte greu, dar știu că Răzvan mă va înlocui cu brio.”
Pentru Ema Kovacs, Survivor nu este doar o competiție televizată, ci un test al rezilienței și o oportunitate de a se autodepăși. Bruneta își dorește ca participarea ei să inspire alte femei care se confruntă cu provocări similare în viața lor.
Deși despărțirea temporară de familie este dificilă, Ema consideră că experiența Survivor va fi valoroasă nu doar pentru ea, ci și pentru cei dragi.
„Eu o să dau tot ce e mai bun din mine, important e ca oamenii de acasă, chiar dacă ne vor plăcea sau nu, să fie alături de noi și să ne urmărească des, pentru că sigur vor descoperi laturi pe care nici noi nu le cunoaștem.”