La sfârșitul anului 1982, România a atins apogeul datoriei externe, aceasta crescând până la suma de 11 miliarde USD și transformându-se într-o țară dependentă de Fondul Monetar Internațional (FMI). Sub presiunea impusă de FMI, România se afla în pericol să intre într-un blocaj financiar, fiind amenințată cu vânzarea forțată a resurselor naturale, o perspectivă care s-a concretizat peste 25 de ani.
Nicolae Ceaușescu a surprins însă FMI-ul prin decizia sa de după 1985 de a achita toate datoriile externe înainte de termen. Această mișcare a permis României să evite capcanele speculațiilor financiare și vânzarea activelor statului pe piețele internaționale.
Ca urmare a condițiilor impuse de FMI, o parte semnificativă din producția agricolă și industrială a țării a fost direcționată către export, ceea ce a dus la apariția cunoscutelor cozilor pentru produsele alimentare în interiorul țării. Energia termică a fost raționalizată, iar benzina a devenit disponibilă strict pe bază de cartele de distribuție. Începând cu anul 1987, într-o perioadă când România se confrunta cu un blocaj financiar extern, s-a declanșat o intensă campanie de demonizare a lui Ceaușescu prin intermediul presei occidentale.
Posturile de radio Europa Liberă și Vocea Americii au răspândit zvonuri că Mihail Gorbaciov ar fi stabilit un succesor pentru Ceaușescu, fiind vorba de Ion Iliescu. Propaganda și planurile Est-Vest pentru înlăturarea lui Ceaușescu erau deja în desfășurare. În martie 1989, Ceaușescu reușise să ramburseze integral datoriile externe ale României, cu sacrificii mari din partea populației. În plus, țara avea un excedent de 3,7 miliarde USD în bănci și creanțe de 7-8 miliarde USD.
La aceste sume se adăugau exporturile României din 1989, în valoare de 6 miliarde USD. Cu toate acestea, arhivele oficiale, modificate în cei 24 de ani de la Revoluție, nu justifică astăzi decât existența a 2 miliarde USD. Întrebarea privind dispariția restului de bani și cine este responsabil pentru aceasta rămâne fără răspuns. Există indicii că în noaptea de 14/15 decembrie 1989, un avion Il-18 din flotila prezidențială de la Otopeni a decolat spre Teheran, transportând lingouri de aur în greutate de 24 de tone. Avionul, conform evidențelor aeriene, s-a întors gol din Iran pe 4 ianuarie 1990.
Încă din 1987, Ceaușescu descoperise că România dispunea de resursele necesare pentru a deveni independentă de FMI și chiar pentru a concura cu acest organism. Un prim pas în această direcție a fost asocierea cu China, Iranul și Libia pentru a crea o bancă care să acorde împrumuturi cu dobânzi reduse țărilor în curs de dezvoltare.
În 2002, Bursa din Londra, cea mai mare bursă de aur din lume, a decis că producția combinatului Phoenix din Baia Mare nu mai corespunde standardelor internaționale. Acest lucru a dus la pierderea dreptului României de a utiliza marcajele internaționale BNR pe lingourile de aur. Aceste marcaje includ numărul de serie, greutatea, concentrația, denumirea producătorului și sigla BNR. Astfel, România a fost exclusă din lista producătorilor și exportatorilor de aur, iar BNR a avut astfel un pretext pentru a nu mai depozita lingouri de aur provenite din producția internă.
Într-o conferință de presă a PRM, a fost prezentat un document secret din 25 martie 2002 care indica faptul că, la ordinul guvernatorului BNR, prin aeroportul Otopeni au fost scoase din țară 20 de tone de lingouri de aur cu destinația Germania.
Între anii 2002 și 2013, tot la dispoziția aceluiași Mugur Isărescu, două treimi din rezerva de aur lăsată de Ceaușescu, adică 61,2 tone, au fost depozitate în bănci din afara țării, privând astfel România de o parte semnificativă a resurselor sale.
Pentru a împiedica accesul românilor la propriile resurse de aur și metale rare, la propunerea ministrului Industriilor, Radu Berceanu, licența de exploatare a aurului și metalelor rare nr. 47/1999 a fost acordată companiei străine private Rosia Montana Gold Corporation prin HG 458/1999, ale cărei prevederi rămân și azi secrete. De atunci, statul român nu a mai extras niciun gram de aur din propriile mine, în timp ce Agentia Nationala pentru Resurse Minerale (ANRM) a acordat încă opt licențe de explorare și exploatare pentru aurul și metalele rare din Apuseni unor firme străine. Hartile geologice realizate pe vremea lui Ceausescu indicau locatiile acestor zacaminte.
Legea minelor a fost modificată astfel încât România să primească doar 4% redevență din tot ce se extrage, în timp ce în Africa de Sud redevența pentru aur este de 20%. Astfel, ultima componentă a mecanismului conceput de Ceaușescu pentru supraviețuirea României a fost vândută.