Dat afară, Cabral a trăit șocul carierei: „Mi-am dat seama că nu suntem o familie”

Sincer și asumat, Cabral a vorbit despre unul dintre cele mai grele momente din viața sa profesională. Până să ajungă să aibă o carieră de succes în televiziune, prezentatorul de la Săriți de pe fix a lucrat și în alte domenii, job-uri care s-au încheiat cum nu se putea mai rău. Care a fost, de fapt, cel mai dificil moment din carieră sa.

Cu o carieră de peste 25 de ani în televiziune, Cabral a intat în lumina reflectoarelor în anul 1998, la Antena 1, ca prezentator al emisiunii Roata de rezervă. Până să devină unul dintre cele mai spectaculoase apariții de pe micile ecrane, prezentatorul Tv a lucrat și în alte domenii, acolo unde a trăit cel mai greu moment al carierei sale.

Cabral, moment dificil în cariera profesională
În prezent, emisiunea prezentată de Cabral, Săriți de pe fix, este noua producție Pro TV, producție ce a ajuns rapid pe primul loc în audiențe. Formatul a venit cu ceva nou pe piață, iar telespectatorii au primit cu brațele deschise noul format al emisiunii.

Show-ul îmbină divertismentul cu jocurile și provocările într-un adevărat spectacol TV. Protagoniștii emisiunii sunt aleși pe sprânceană. Actori, oameni de televiziune, comedianți și vedete, toți își vor da silința ca fiecare rol atribuit să fie respectat cu maximă seriozitate.

În cadrul unui interviu, Cabral recunoaște că se aștepta ca producția să aibă un real succes, mai ales că după atâția ani de experiență crede că a reușit să estimeze ce format de emisiune ar putea ajunge rapid la inimile telespectatorilor.

”Mă aşteptam să fie apreciat, pentru că în atâţia ani am învăţat să estimez relativ corect cât de aproape reuşim să fim de gusturile publicului. Sigur că întotdeauna poţi avea surprize şi uneori ceva care azi e bine de tot, mâine ar putea fi slăbuţ. M-am bucurat că am primit aşa val de aplauze, echipa din board avea nevoie de încurajările astea, sunt actori cu foarte mult bun simţ şi cumva treaba asta i-a încurajat să se arunce puţin mai mult în impro-ul din studio”, a spus prezentatorul, pentru Paginademedia.ro

”A trebuit să mă trezesc din visul cu „noi sunem o familie„ ”
Printre altele, Cabral a vorbit și despre cel mai dificil moment din cariera profesională. Prezentatorul de la Pro TV mărturisește că atunci când a fost concediat a trebuit să se trezească din ceea ce el considera că este un vis frumos și să se ancoreze în ”realitate”, realitate care-i spunea că este, de fapt, un simplu angajat. Înainte de a începe cariera în televiziune, Cabral a lucrat ca agent de asigurări și ca inspector.

„Când am fost concediat şi a trebuit să mă trezesc din visul cu «noi suntem mare familie frumoasă» şi să aterizez în realitatea «eşti doar un angajat».”, a continuat Cabral.

Având în vedere că are o carieră în televiziune de 25 de ani, Cabral susține că a ajuns în punctul în care poate trece cu nonșalanță peste criticile sau mesajele răutăcioase din partea telespectatorilor. Însă nu și dacă este vorba despre o critică constructivă. Prezentatorul de la Pro TV nu ezită să o ia în calcul și chiar să vadă dacă respectiva critică a fost spre binele lui.

”Fac asta de 25 de ani. Sunt şanse mici să aud ceva răutăcios nou. Dacă e critică constructivă o iau în calcul şi încerc să implementez, dacă văd că omul are dreptate. Dacă e altfel de critică… locul de dat cu capul e în altă parte, nu la mine. Şi cum au fost 99,99% comentarii cu „am râs de-am leşinat“, „am râs de-am trezit copiii“ şi „văleu, ce panaramă a ieşit, am zis că mor de râs“… cum să mă deranjeze ceva?”, a mai spus Cabral.

Disclaimer: Site-ul nostru este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.