În ultimele decenii, odată cu accelerarea fenomenului globalizării, obiceiurile noastre alimentare au suferit schimbări majore. Astăzi, datorită avansului tehnologic și dezvoltării comerțului internațional, putem savura fructe exotice din Asia, legume cultivate în America și pește adus din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii. Accesul la alimente din diverse colțuri ale planetei a devenit o normalitate, oferindu-ne o varietate extraordinară în alimentație. Cu toate acestea, dacă ne întoarcem cu un secol în urmă, obiceiurile culinare ale românilor erau cu totul diferite și mult mai restrânse, fiind modelate de contextul socio-economic al vremii și de resursele locale.
Un exemplu elocvent în acest sens îl reprezintă lucrarea **„Igiena țăranului român”**, publicată în 1895 de dr. **Gheorghe Crăiniceanu**, un studiu care oferă o privire detaliată asupra stilului de viață și obiceiurilor alimentare ale țăranilor români la sfârșitul secolului al XIX-lea. Această lucrare este de o importanță deosebită pentru înțelegerea modului în care alimentația românilor a evoluat de-a lungul timpului și pentru a evidenția contrastele uriașe dintre atunci și acum.
### **Hrana simplă și naturală a românilor de altădată**
În acea perioadă, alimentația țăranului român era în mare parte simplă, bazată pe produse locale și pregătită în casă. Mâncarea era gătită și consumată aproape imediat, cel mult în următoarele două zile. Aditivii alimentari, grăsimile artificiale sau îndulcitorii rafinați, atât de frecvent folosiți în zilele noastre, erau necunoscuți atunci. Totul era cât se poate de natural, neprelucrat și fără substanțe adăugate pentru a prelungi termenul de valabilitate.
Unul dintre motivele pentru care alimentele erau consumate proaspete era lipsa mijloacelor de conservare eficientă. În lipsa frigiderelor sau a altor metode moderne de păstrare a alimentelor, țăranii români se bazau pe consumul imediat al produselor. De asemenea, tehnicile de conservare tradiționale, precum afumarea sau uscatul, erau folosite pentru a prelungi durata de viață a unor produse, însă acestea erau excepții.
### **Țăranii români: Simplitatea alimentației dictate de sărăcie**
Din cauza sărăciei generalizate, mulți țărani erau nevoiți să își vândă produsele cele mai bune la târguri, păstrând pentru consum propriu alimente de calitate inferioară. Astfel, hrana de zi cu zi a țăranilor era destul de simplă și săracă din punct de vedere nutritiv, dar acest lucru nu era o alegere, ci mai degrabă o necesitate.
Un aliment de bază în dieta țăranilor era **mămăliga**, care era mult mai răspândită decât pâinea. Pâinea de grâu, un lux în acele vremuri, era rezervată doar pentru ocazii speciale, precum sărbătorile sau evenimentele importante din viața comunității. Mămăliga, preparată din făină de porumb, era preferată pentru că era ușor de preparat și, de asemenea, economică. Era consumată de obicei de **trei ori pe zi**, împreună cu alte alimente de bază.
În acea perioadă, alimentele care astăzi nu mai sunt la fel de populare sau chiar au dispărut din meniul românilor erau parte integrantă din dieta zilnică. Printre acestea se numărau **știrul**, **podbalul**, **frunzele de sfeclă**, **hrișca**, **meiul**, **bobul**, **uleiul de cânepă** și **jufa** (un preparat din semințe de cânepă). Aceste alimente erau accesibile și relativ ușor de obținut, devenind astfel parte esențială din hrana zilnică.
### **Cârciuma – centrul prosperității în satul românesc**
Un alt aspect interesant al alimentației și economiei rurale de atunci era rolul important pe care îl juca **cârciuma**. În acea perioadă, cârciuma satului era adesea cea mai prosperă afacere locală. Cârciumarii aveau acces la produse alimentare proaspete, cum ar fi **laptele**, **ouăle** și **brânza**, pe care le vindeau la târguri, obținând astfel un profit considerabil. Aceasta era una dintre puținele surse de venit suplimentar pentru mulți țărani, iar cârciuma devenea, astfel, un nod economic important al comunității.
Obezitatea, o problemă răspândită în societatea modernă, era un concept necunoscut la acea vreme. Atât oamenii, cât și animalele domestice erau rareori supraponderali, datorită combinației dintre alimentația limitată și munca fizică intensă. Țăranii lucrau de dimineață până seara pe câmp, ceea ce le asigura un nivel ridicat de activitate fizică, menținându-i astfel într-o formă fizică bună.
### **Provocările alimentare: consumul de porumb stricat și impactul postului religios**
Unul dintre aspectele îngrijorătoare pe care le menționează dr. Gheorghe Crăiniceanu în lucrarea sa este obiceiul țăranilor de a consuma **porumb stricat**. Acest obicei era frecvent în multe sate românești și se credea că ar contribui la răspândirea unei boli grave numită **pelagră**. Pelagra, cauzată de deficiența de niacină (vitamina B3), era o afecțiune comună în rândul populației sărace care consuma în mod excesiv porumb de calitate proastă.
Un alt factor care influența alimentația țăranilor era **postul religios**. Posturile erau o practică obișnuită în România rurală și determinau reducerea semnificativă a cantității de hrană consumată, mai ales în perioadele lungi de post precum **Postul Mare**. Deși postul avea beneficii spirituale și sociale, dr. Crăiniceanu observă că în multe cazuri, posturile prelungite duceau la **malnutriție** în rândul țăranilor. Alimentația slabă și limitată în nutrienți îi făcea pe oameni vulnerabili la boli și slăbiciuni fizice, mai ales după perioadele lungi de abstinență alimentară.
### **Sărbătorile – ocazii rare pentru mese bogate**
Deși viața de zi cu zi era marcată de simplitate și limitări alimentare, sărbătorile erau momente de bucurie și opulență culinară în comunitatea rurală. **Mesele festive** erau ocazii rare în care se pregăteau preparate speciale, mult mai bogate și mai elaborate decât cele din restul anului. Unul dintre cele mai apreciate preparate era **găina umplută**, servită la mesele mari de sărbătoare.
Sărbătorile religioase sau evenimentele importante din viața comunității, cum ar fi nunțile sau botezurile, ofereau țăranilor prilejul de a se bucura de mâncăruri mai bogate și mai variate. În aceste ocazii, alimentele de bază erau completate cu carne, produse lactate și deserturi, toate pregătite cu mare atenție și pasiune. Aceste mese festive erau considerate un adevărat festin, iar țăranul de rând aștepta cu nerăbdare ocaziile în care își putea permite să se bucure de o astfel de abundență culinară.
### **Concluzie**
Alimentația țăranului român de la sfârșitul secolului al XIX-lea era marcată de simplitate, sărăcie și adaptare la resursele locale. Departe de diversitatea și abundența pe care o cunoaștem astăzi, hrana de atunci reflecta realitățile economice și culturale ale vremii. În ciuda lipsurilor și provocărilor, mesele festive și tradițiile de sărbători reprezentau momente rare de bucurie și unitate în comunitate.
Luc
rarea dr. Gheorghe Crăiniceanu oferă o perspectivă valoroasă asupra modului în care alimentația s-a transformat de-a lungul secolelor, iar astăzi, globalizarea și accesul la alimente din întreaga lume ne-au schimbat fundamental obiceiurile alimentare. Deși beneficiem de o gamă largă de opțiuni, istoria ne amintește de simplitatea și autenticitatea alimentației de altădată.