Detalii neștiute despre infarctul suferit de Andrew Barabancea, la 24 de ani. Primul lucru pe care mama lui, Ozana Barabancea, l-a făcut imediat după ce tânărul a ajuns la spital
Vestea că fiul ei, Andrew, a suferit un infarct la doar 24 de ani a căzut ca un trăsnet pentru Ozana Barabancea. Obișnuită cu scena și cu emoțiile trăite pe scenă, artista nu era deloc pregătită pentru un asemenea șoc în viața personală. Durerea unei mame care își vede copilul în pericol este greu de exprimat în cuvinte, iar reacția Ozanei a fost una firească, plină de intensitate și disperare.
În momentul în care a fost anunțată că Andrew a fost dus de urgență la spital, Ozana a abandonat tot ce făcea și s-a grăbit către unitatea medicală. Nu i-a păsat de filmări, repetiții sau apariții publice. Singurul ei gând era să ajungă lângă băiatul ei. În astfel de momente, tot ceea ce înseamnă carieră pălește în fața instinctului de mamă.
Ajunsă la spital, primul lucru pe care l-a făcut nu a fost să întrebe medicii despre diagnostice, ci să-i caute mâna, să-i simtă pulsul, să-i vorbească. „Sunt aici, mamă. Nu ești singur.” Era modul ei de a-l ancora în realitate, de a-i transmite energie și liniște în haosul de aparate și intervenții care-l înconjurau.
Lacrimile i-au curs în tăcere, dar vocea a rămas fermă. Ozana știa că fiul ei are nevoie de puterea ei, nu de frica ei. Înăuntrul ei, frica era acolo – o teamă imensă, necontrolabilă – dar la suprafață, s-a arătat calmă, protectoare, dârză.
În zilele care au urmat, nu s-a dezlipit de spital. A fost prezentă în fiecare moment important: când i s-au făcut investigațiile, când a fost dus înapoi în salon, când s-a trezit complet conștient. Nu l-a lăsat singur nicio clipă. I-a dus cărți, i-a adus mâncare făcută de acasă, i-a citit din Biblie și i-a cântat încet, la ureche, melodii de leagăn din copilărie.
Această experiență a fost o lecție grea pentru amândoi. Andrew a realizat că stresul, lipsa de odihnă și suprasolicitarea pot fi periculoase chiar și la o vârstă fragedă. Iar Ozana, deși mereu atentă și implicată, a înțeles că uneori tăcerea unui copil ascunde semnale de alarmă pe care părinții trebuie să le audă chiar și fără cuvinte.
După această cumpănă, relația dintre ei s-a adâncit și mai mult. Nu a mai fost vorba doar de iubirea firească dintre mamă și fiu, ci de o conexiune construită în fața fragilității vieții. Un infarct la 24 de ani e un semn clar că trăim într-o lume agitată, în care tinerii duc în spate presiuni uriașe. Dar și că iubirea unei mame poate face diferența, uneori, între frică și vindecare.
