„Din păcate, când este vorba de Christian Sabbagh… Medicii au făcut tot ce au putut, dar…”
— poveste ficțională / scenariu dramatic —
Liniștea de pe holul spitalului părea ireală. Ușile sălii de intervenții se închideau și se deschideau rapid, iar luminile reci, albastre, tremurau de fiecare dată când cineva le atingea. În fața lor, colegii și apropiații lui Christian Sabbagh priveau în gol, încercând să înțeleagă cum se putea ca totul să se fi întâmplat atât de repede.
„Din păcate… când este vorba de Christian Sabbagh… situația este mult mai complicată decât părea”, a spus medicul de gardă, încercând să-și controleze vocea.
Toți au încremenit.
Se știa că prezentatorul era un om puternic, obișnuit să înfrunte situații-limită, să fie acolo unde alții nu aveau curaj să meargă. Dar, de data aceasta, nu era în fața camerelor, nu era protejat de lumina reflectoarelor. Era, pentru prima dată, în postura celui vulnerabil.
„Am făcut tot ce am putut… absolut tot”, a continuat medicul.
„Dar organismul lui este epuizat. Are nevoie de timp. De mult timp.”
Cei prezenți au rămas fără cuvinte. Nimeni nu se aștepta ca starea lui să se schimbe atât de brusc. Nimeni nu și-ar fi imaginat că omul care, ani de zile, a transmis vești dure, reportaje de pe front, anchete tensionate — ar ajunge el însuși într-o luptă care se dă în ore, în minute, în respirații.
Un coleg a căzut pe scaun, cu mâinile tremurând:
„Dacă cineva poate să iasă din asta… el poate. L-am văzut trecând prin momente imposibile.”
În salon, aparatele continuau să bipăie ritmic, rece, indiferent. Viața nu ținea cont de celebritate, de curaj, de trecut.
Se juca, cum o face mereu, după propriile ei reguli.
Iar toți cei prezenți știau un singur lucru: urmează ore grele.
Ore în care doar speranța mai poate schimba ceva.