Tragedia morții doctoriței Ștefania Szabo, directoarea medicală a Spitalului Județean Buzău, continuă să cutremure întreaga țară, mai ales după ce a ieșit la iveală o discuție purtată cu doar câteva zile înainte de deces, care pare astăzi o premoniție tulburătoare. Una dintre colegele ei, medic în același spital, a dezvăluit că o avertizase pe Ștefania asupra ritmului epuizant în care trăia, iar cuvintele rostite atunci par acum încărcate de un sens tragic.
„I-am spus într-o zi, în glumă, dar și cu grijă: ‘Ai grijă de tine, Ștefania. Într-o zi, nu se știe când și în ce context, organismul o să-ți spună stop.’ Ea a zâmbit și mi-a răspuns că e obișnuită cu stresul, că munca o ține în viață. Niciuna dintre noi nu și-a imaginat că acele vorbe vor deveni realitate atât de repede…”, a mărturisit colega medicului, cu lacrimi în ochi.
Cei care au cunoscut-o spun că, în ultimele luni, doctorița părea prinsă într-o luptă interioară între datoria profesională și nevoia de odihnă. După divorțul recent, își dedicase tot timpul spitalului. Venea prima și pleca ultima, se implica personal în cazurile dificile și nu refuza niciodată o gardă în plus. „Avea o energie aparent inepuizabilă, dar în spatele acelui zâmbet era o femeie obosită și copleșită”, au povestit colegii.
Potrivit apropiaților, cu doar câteva zile înainte de tragedie, Ștefania ar fi spus, într-o conversație scurtă, o frază care astăzi pare aproape profetică:
„Câteodată am senzația că, dacă mă opresc o clipă, nu o să mai pot porni din nou…”
Această afirmație a tulburat profund pe cei care au descoperit-o ulterior fără viață, în camera de gardă. Mulți cred că, la nivel inconștient, medicul își simțea finalul, dar nu voia să îl recunoască în fața celor din jur.
Colegii au povestit că, în ultima ei zi de viață, părea mai tăcută decât de obicei. A intrat în sala de gardă spunând că se simte puțin amețită, dar a refuzat să plece acasă. A continuat să consulte pacienți până spre dimineață, când a fost găsită fără suflare. Lângă ea, anchetatorii au descoperit o fotografie veche și o lumânare aprinsă, semn că trecea printr-un moment de reflecție profundă.
După tragedie, mesajele de pe rețelele sociale ale doctoriței au fost recitite de colegi și apropiați, iar unele par, retrospectiv, pline de presimțiri. Într-o postare recentă, ea scrisese:
„Fiecare zi în spital e o lecție. Unele te fac mai puternic, altele te frâng. Dar toate lasă urme.”
Mulți cred că aceste cuvinte au fost un semnal de alarmă, o mărturisire discretă a unei suferințe pe care nimeni nu a reușit să o observe la timp.
Astăzi, colegii din spital spun că moartea Ștefaniei trebuie să fie un moment de trezire pentru întreg sistemul medical: „Am pierdut un om extraordinar, nu pentru că nu știa să trăiască, ci pentru că nu a avut timp să o facă. Și, din păcate, sunt mulți ca ea.”
Cuvintele colegei sale – „Într-o zi, nu se știe când și în ce context…” – au devenit, fără voia ei, ecoul unei tragedii anunțate. O premoniție despre fragilitatea oamenilor care, zi de zi, salvează vieți, dar uită să o protejeze pe a lor.
