Medicul Cristian Andrei a răspuns public acuzațiilor care i se aduc privind hărțuirea sexuală a unor paciente și desfășurarea de ședințe de psihoterapie fără atestat legal. Într-un live transmis pe Facebook, acesta a abordat direct subiectul, în stilul său ironic:
„Bună seara, dragilor! Sunt dr. Cristian Andrei, impostorul.”
„Este important să vă vorbesc despre cum am ajuns eu impostor”
Medicul a explicat că, deși intenționa să discute un subiect spiritual, a ales să răspundă acuzațiilor, precizând că nu practică psihoterapia, ci doar activități de evaluare psihiatrică, pentru care nu este necesar un atestat de la Colegiul Psihologilor.
„Eu am terminat Medicina la Tg. Mureș și, imediat după Revoluție, am intrat în Liga Română pentru Sănătate Mentală”, a spus acesta.
Reacția la acuzațiile fostei paciente
Cristian Andrei a recunoscut că a avut o relație personală de doi ani cu una dintre femeile care l-au acuzat de hărțuire, susținând că între ei a fost o legătură romantică, nu o situație de abuz.
„Una dintre ele, care dă detalii intime, a fost iubita mea timp de doi ani. Am avut o relație cu tot ce înseamnă asta – călătorii, discuții, poezii. Ea este psiholog. Probabil, după ce relația s-a terminat, a apărut ostilitatea. Este o formă de posesivitate pe care am mai întâlnit-o”, a spus medicul.
A doua acuzație
Referitor la o altă femeie care l-a acuzat de comportament nepotrivit, medicul afirmă că între ei a existat doar o relație profesională și că nu a avut „niciun gând sexual” față de aceasta.
„Nu știu ce a avut ea în cap, dar eu nu am avut niciun gând sexual. Dacă cineva mi-ar spune că i-am făcut rău, aș dispărea din viața lui.”
Alte reclamații și atacuri personale
Cristian Andrei a relatat și alte situații în care a fost reclamat – inclusiv de un părinte care l-a acuzat că a intervenit fără acordul său pentru a ajuta un copil aflat în pericol. Medicul spune că este obișnuit cu „ostilitatea oamenilor”, mai ales în contexte delicate precum divorțurile sau cazurile de suferință emoțională.
„Când simt, iubesc” – filosofia de viață a medicului
În intervenția sa, medicul a vorbit despre principiile sale personale:
„Am un scop: să înțeleg și să simt. Când simt, iubesc. Iubirea este totul. Dar când e vorba de iubire, lucrurile o iau razna.”
Nu renunță la misiunea sa
În ciuda scandalului public, Cristian Andrei susține că își va continua activitatea:
„Voi merge în comunități, voi oferi ajutor gratuit și voi continua să scriu. Dacă va fi să ajung în pușcărie, o să consiliez colegii de celulă”, a spus el ironic.
„Știu cine sunt și nu-mi este rușine cu mine”
Medicul a precizat că nu s-a prezentat niciodată drept „profesor” sau „psihoterapeut”, ci neuropsihiatru pentru copii și adolescenți, și că își asumă eventualele greșeli:
„Probabil că am greșit și voi mai greși. Dar nu mi-e rușine cu mine și nici cu ceea ce fac










