Ziua înmormântării doctoriței Ștefania Szabo a fost una de durere și tăcere adâncă la Buzău. Familia, colegii și prietenii s-au adunat să-i aducă un ultim omagiu, dar ceea ce a emoționat cel mai mult a fost mesajul transmis de fratele ei, cu puțin timp înainte ca sicriul să fie dus pe ultimul drum.
„Nu pot să cred că te conduc astăzi pe drumul fără întoarcere, Ștefi. Ai fost sufletul nostru, bucuria părinților, omul care a trăit pentru ceilalți și care n-a știut niciodată să spună ‘nu’. Ai muncit până la epuizare, ai dăruit totul și n-ai cerut nimic în schimb.” — a scris el, într-o postare plină de lacrimi.
Cuvintele sale au fost însoțite de o fotografie cu Ștefania zâmbind, în halatul de spital, un simbol al devotamentului ei față de meserie. „Dumnezeu să te aibă în pază, sora mea dragă. Vom aprinde lumânări pentru tine în fiecare zi și te vom purta în inimile noastre cât vom trăi.”
Cei care au cunoscut-o spun că mesajul a fost un strigăt de durere al unui frate care a pierdut nu doar o soră, ci și un sprijin sufletesc. Martorii povestesc că, la sosirea cortegiului, liniștea s-a așternut peste întreaga stradă. Doar suspinele și rugăciunile celor apropiați se mai auzeau.
Familia a avut și o dorință expresă legată de ceremonie: totul să se desfășoare în liniște, fără camere de filmat și fără expunere publică. Ei au cerut discreție și respect, dorind ca despărțirea de Ștefania să fie una intimă, departe de ochii curioșilor. „A fost o femeie discretă, modestă și bună. Nu ar fi vrut ca suferința noastră să devină spectacol”, a spus unul dintre rude.
Colegii din spital au venit îmbrăcați în halate albe și au adus flori, spunând că vor păstra vie amintirea unei femei care și-a dedicat întreaga viață pacienților. În timpul slujbei, s-au rostit rugăciuni și s-a păstrat un moment de reculegere, în timp ce un cor a intonat „Veșnica pomenire”.
Pe rețelele sociale, mesajul fratelui Ștefaniei a adunat mii de reacții. Oamenii au transmis condoleanțe, cuvinte de compasiune și indignare față de presiunile care ar fi împins-o pe doctoriță spre epuizare.
„A fost un medic exemplar, dar și un suflet sensibil. Uneori, oamenii care poartă durerea altora uită să mai aibă grijă de ei înșiși”, a scris o colegă.
Astfel, ziua înmormântării nu a fost doar o despărțire, ci și o lecție tăcută despre cât de mult poate costa devotamentul. Iar dorința familiei – liniște, demnitate și rugăciune – a fost respectată până la capăt, într-o atmosferă de profundă durere și reculegere.
