Grigore și Mariana Moldovan, cuplul emblematic de la „Mireasă pentru fiul meu”, s-au despărțit după 11 ani de relație

524591012 1168708735287556 1945462683688305421 n

Unul dintre cele mai îndrăgite cupluri formate în cadrul emisiunii „Mireasă pentru fiul meu” (sezonul 3) a ajuns la final de drum. Grigore și Mariana Moldovan, care au fost împreună timp de 11 ani și sunt părinții unei fetițe, trec în prezent printr-un proces de divorț.

Relația lor a început sub privirile a mii de telespectatori și a continuat cu pași siguri, culminând cu o căsătorie civilă în marea finală a emisiunii. Ulterior, cei doi s-au cununat religios în 2017, iar la scurt timp a venit pe lume fetița lor, Selena, acum în vârstă de cinci ani.

Primele semne ale despărțirii
Zvonurile privind o posibilă ruptură au apărut după ce Grigore Moldovan a postat un mesaj cu subînțeles pe rețelele sociale. Fostul concurent a scris că „viața nu te întreabă dacă ești pregătit” și că „o etapă importantă din viața lui se încheie”, mesaj care a ridicat numeroase întrebări printre fani și apropiați.

Ulterior, acesta a confirmat oficial că este în proces de divorț, printr-un comentariu succint:

„Suntem în proces de divorț. Vă mulțumesc”, a transmis Grigore Moldovan pe Facebook.

Un mesaj plin de maturitate și recunoștință
Deși nu a oferit prea multe detalii despre motivele separării, Grigore a transmis un mesaj demn și profund, în care vorbește despre acceptare și recunoștință:

„Viața nu te întreabă mereu dacă ești pregătit. Uneori, pur și simplu, lucrurile se schimbă. Nu e ușor să scriu asta, dar simt că trebuie s-o fac cu sinceritate și cu respect pentru ce a fost. O etapă importantă din viața mea se încheie, deși n-am ales eu asta. Învăț să primesc realitatea așa cum e, nu cum aș fi vrut s-o păstrez. (…) Sunt recunoscător pentru ce a fost și, chiar dacă nu e simplu, am încrederea că voi găsi liniștea.”

O poveste de iubire urmată de un drum nou
Mariana și Grigore Moldovan păreau până de curând un cuplu stabil, care își făcea frecvent declarații de dragoste în public. Au fost considerați mult timp un exemplu de rezistență în fața timpului și provocărilor vieții de cuplu.

Despărțirea lor vine ca o surpriză pentru fanii emisiunii „Mireasă pentru fiul meu” și pentru cei care le-au urmărit parcursul din afara reflectoarelor.

În ciuda separării, cei doi rămân părinți pentru micuța Selena, iar prioritățile lor par să se concentreze acum pe menținerea unui climat echilibrat pentru binele copilului.