După o luptă grea cu boala necruțătoare, pianista Ioana Maria Lupașcu, angajată a Filarmonicii din Ploiești, a murit joi dimineață, la vârsta de 45 de ani. Artista era internată la Institutul Oncologic din București.
Vestea a fost confirmată de colegii săi pe pagina de Facebook. “Cu sufletele îndurerate vă anunțăm că prietena și colega noastră, Ioana Maria Lupascu, a plecat dintre noi. Deși oamenii buni nu câștigă întotdeauna, o vom ține minte pe Ioana ca o adevărată luptătoare, atingând cu dragoste persoanele din jurul ei și clapele pianului chiar și în cele mai dificile momente ale vieții.
Suntem recunoscători că ne-am putut afla în preajma unui spirit atât de frumos și a unei artiste desăvârșite, deși această călătorie a fost întreruptă prematur. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 2 septembrie 2023, în București. Gândurile noastre sunt alături de familie, prieteni și toți cei ce au cunoscut acest suflet pur, și îi asigurăm de tot sprijinul nostru în aceste momente dureroase. Sincere condoleanțe!”, a anunțat Filarmonica Paul Constantinescu – Ploiești.
Reacțiile nu au întârziat să apară pe rețelele de socializare. Actrița Daniela Nane, o bună prietenă a Ionei Maria Lupașcu, a ținut la rândul său să o omagieze. “Aș vrea să scriu despre această mare artistă, dar nu pot încă. Vă spun doar că Ioana va fi depusă astăzi la capela bisericii Boteanu-Ienii din București, după ora 15.30. Diseară la ora 18 va fi acolo o slujbă ținută de părintele Ioan de la Biserica Sf. Ciprian, duhovnicul ei.
La noapte se va face priveghere și va fi pomenită de pr. Costel la Sf. Liturghie, de la ora 00.00, iar mâine, de la ora 17, i se vor citi Stâlpii. Slujba de înmormântare va avea loc în biserica Boteanu-Ienei sâmbătă, 2 septembrie, de la ora 10, apoi se va pleca la cimitirul Străulești 2. Sunteți bineveniți. Dumnezeu s-o ierte!”
„Iubita mea colegă și prietenă de scenă Ioana Maria Lupascu este nedrept uneori ce se întâmplă.
În toate aceste dimineți ai fost prezentă în gândurile mele cu speranța revederii, dar acum îmi lași doar amintirea concertelor noastre, a zambetului tau, a omului luminos, frumos și bun! Stii ca erai tot timpul un zâmbet când repetam pentru recitalurile noastre și te rugam să vii tu cu partiturile și pentru mine. Îți mulțumesc Ioana pentru tot. Îmi este foarte greu să vorbesc la trecut și nu o voi face!
“Există întâlniri extraordinare, întâlniri parcă desprinse din contextul actual, din haosul zilnic… întâlniri în care sclipirea unei priviri la atingerea magică a clapelor pianului te transportă în altă lume… pentru mine ai fost emoție pură, vibrație intensă și talent nemărginit… te așteptam din nou în septembrie…Drum lin printre îngeri, Ioana Maria Lupașcu!”
“Acum vei canta îngerilor, Ioana Maria Lupascu ! România a pierdut cea mai buna pianista! Mulțumesc pentru tot ce m-ai învățat! Un om bun, credincios și extrem de talentat! Odihna veșnică!”, sunt doar câteva dintre mesaje.
Fiecare problemă de sănătate cu care vă confruntați necesită analiza unui medic specialist, articolele au doar scopul de a informa, inainte de a urma un tratament consultati mai intai medicul specialist .