Jador, unul dintre cei mai apreciați artiști din România, și-a unit destinele cu Oana Ciocan într-o ceremonie discretă, dar plină de emoție. Evenimentul a avut loc în a treia zi de Crăciun, pe 27 decembrie, la scurt timp după ce s-a aflat că cei doi așteaptă primul lor copil. Nunta restrânsă, organizată în Bacău, a fost criticată pe rețelele sociale pentru simplitatea sa, însă artistul a răspuns elegant tuturor comentariilor negative.
Jador a ales să își organizeze nunta diferit față de ceea ce publicul se aștepta. Evenimentul a fost restrâns, la care au participat doar câteva zeci de persoane – familia și cei mai apropiați prieteni. În mijlocul petrecerii, Jador și soția sa, Oana, au făcut un anunț special: micuțul pe care îl așteaptă anul viitor se va numi Avram. Deși nunta a fost organizată în secret, artistul a împărtășit cu fanii săi, la scurt timp după, fotografii și un mesaj emoționant. „Acum, începem un nou capitol alături de sufletele noastre unite, cu promisiunea că vom iubi și vom prețui fiecare zi pe care Dumnezeu ne-o oferă împreună. Această zi va rămâne pentru totdeauna în inima noastră – începutul unei vieți pline de iubire, credință și speranță,” a scris Jador pe Instagram.
Decizia lui Jador de a organiza o nuntă simplă nu a scăpat de ochii criticilor. Pe rețelele sociale, unii utilizatori au comentat negativ despre locație, ținute și lipsa opulenței, elemente la care publicul s-ar fi așteptat de la o vedetă de talia lui. Artistul a răspuns clar, explicând motivele din spatele alegerii sale. „Fiind un artist care a trăit ani întregi în lumina reflectoarelor, participând la nenumărate evenimente și petreceri, am simțit mereu presiunea de a zâmbi și de a transmite bucurie, chiar și în momentele în care interiorul meu era diferit. Tocmai de aceea, nunta mea nu a fost despre fast sau obligații, ci despre oameni dragi, familie și prietenii cei mai apropiați,” a scris Jador pe rețelele sociale.
Artistul a ținut să sublinieze că decizia de a face o nuntă restrânsă nu a fost influențată de lipsa posibilităților financiare, ci de dorința de autenticitate. „Mulți au uitat că, deși îmi permiteam cel mai mare lux, am ales simplitatea. Vreau să le mulțumesc pentru atenția pe care mi-au oferit-o din nou și să le urez un an nou plin de liniște și iubire,” a adăugat Jador.