Se zice ca pe cand Mântuitorul Iisus era copil, locuind in Nazaret, se juca impreuna cu alti copii de varsta lui, facand pasarele din lut. Le aseza pe malul raului, cu aripile intinse, bucurandu-se. Un fariseu a trecut pe acolo si L-a intrebat cu rautate:
– Ce faci acolo, copil al pacatului?
Iar cand fariseul a vrut sa sfarame pasarile din lut, Iisus le-a atins cu mainile Sale micute, plin de grija si dragoste. Pasarile au prins viata si au zburat, fara ca fariseul sa le poata distruge. Ele s-au transformat in randunele, avand la inceput culoarea cenusie. Au zburat pe acoperisul unei case, unde si-au facut cuib. De atunci au obisnuit sa-si cladeasca cuib la casele oamenilor.
Mai tarziu, cand Iisus a devenit barbat si a fost dus pe Golgota, pentru rastignire, pasarelele credincioase L-au urmat cu strigate de durere. Nu stiau cum sa-L ajute si au inceput sa-I smulga spinii din coroana, care se infigeau pe fruntea dumnezeiasca. Atunci cand Iisus a murit pe cruce, randunelele au plans si au imbracat o haina de doliu: culoarea lor s-a schimbat, din cenusiu in negru.
Se mai zice ca, fiind Iisus pe cruce, Ii era tare sete. Insa un soldat nu i-a oferit decat un burete inmuiat in otet, din care Domnul nu a luat. Vazand aceasta, o randunica a venit la cruce si i-a dat din cioc o picatura de apa.
Soldatul a observat si a incercat sa o sageteze, fara sa reuseasca. Randunica a venit inca o data, cu a doua picatura. Nici atunci nu a fost nimerita, iar Iisus ar fi vrut s-o opreasca. Dar randunica a venit si a treia oara, cand a fost strapunsa de sageata soldatului.
Mantuitorul a plans pentru biata pasare, binecuvantand-o. De aceea, randunica e considerata in popor o pasare sfanta si nimeni nu-i strica cuibul.