Nu mai este un secret faptul că România are o mulțime de zone ce ascunde legende. Un astfel de loc s-a cucerit și pe Gigi Becali, care a și contribuit la ridicarea mănăstirii. Latifundiarul a avut un portret în interiorul lăcașului de cult.
Locul din România unde se spune că Dumnezeu s-a arătat oamenilor
Gigi Becali a finanțat construirea unei mănăstiri în zonă
Gigi Becali a fost impresionat de povestea unui loc unde se spune că Dumnezeu s-a arătat oamenilor. Primul care l-ar fi văzut a fost un cioban, cel care i-a încurajat pe restul sătenilor să vină să vadă minunea despre care s-a scris ani la rând.
În toate aceste zile, Dumnezeu i-ar fi spus să îi convingă pe oameni să revină la credință. Minunea are loc într-o perioadă în care seceta a afectat sever culturille, iar femeile își ucideau pruncii.
Așa că, pentru a pune capăt acestor evenimente era necesar ca oamenii să țină post cel puțin miercurea și vinerea și să nu muncească duminica și în zilele de sărbătoare.
Tot mai mulți oameni au început să vină în locul unde avea să fie construită Mănăstirea Maglavit, chiar și credincioșii din alte zone se rugau pentru o minune, de aici și faptul că locul este considerat unul cu adevărat special.
Gigi Becali a avut un portret în interiorul mănăstirii
Nu doar oamenii simpli au fost surprinși de evenimentele de la Maglavit, ci și Gigi Becali.
Așa cum știm cu toții, latifundiarul are mare credință în Dumnezeu, așa că, la un moment dat, a decis că este momentul să investească în mănăstire. A avut portretul pictat în interiorul lăcașului de cult, alături de cel al lui Petrache Lupu.
„Și mi-a zis «Bă, Gigi, să te duci la Maglavit. Acolo s-a arătat Dumnezeu pe pământul României». Atunci am crezut, cum și tot timpul am crezut că așa este.
Acum, după ce am avansat și eu puțin de la grădiniță, să zicem la școala primară, pe calea duhovnicească, am altă viziune, că știu ce înseamnă, că Dumnezeu nu se arată, că nu există om să i se arate Dumnezeu și să rămână viu.
Nici lui Moise nu i s-a arătat”, este doar o parte din interviul pe care l-a acordat Gigi Becali pentru serialul documentar „Marcel Iureș prezintă Enigmele României”.