Actrița Marinela Chelaru s-a stins din viață la vârsta de 66 de ani, lăsând în urmă o carieră artistică de neuitat și o amprentă aparte în inimile celor care au cunoscut-o. De-a lungul anilor, artista a fost apreciată nu doar pentru talentul ei pe scenă, ci și pentru sinceritatea cu care a vorbit despre viața personală și despre provocările cu care s-a confruntat.
O viață trăită cu discreție și demnitate
Ultimii ani din viața Marinelei Chelaru au fost marcați de probleme serioase de sănătate. Actrița a trecut prin mai multe episoade dificile, printre care patru accidente vasculare cerebrale și o intervenție chirurgicală la inimă. În ciuda acestor încercări, și-a păstrat seninătatea și optimismul care au definit-o mereu în ochii celor care o iubeau.
Dorința care a rămas neîmplinită
Deși a avut un mariaj fericit și stabil alături de soțul ei, Adrian Cula, Marinela Chelaru a mărturisit în mai multe interviuri că lipsa unui copil a fost singurul lucru pe care l-a resimțit ca pe un gol în viața ei.
„Mie nu mi-a dat Dumnezeu copii. Asta e durerea cea mare. Nu ești pe deplin realizat dacă nu ai copii”, spunea artista într-un interviu acordat publicației CANCAN.
Fostă educatoare înainte de a urca pe scenă, Marinela Chelaru a petrecut mulți ani alături de copii, iar afecțiunea pe care o primea din partea lor a rămas o sursă de bucurie.
„Toți copiii de la grădiniță m-au iubit. Erau viața mea. Intram în lumea lor, eram o educatoare nebună, jucăușă. Mi-aș fi dorit o fetiță care să mă cicălească, cum fac copiii”, declara ea cu un zâmbet nostalgic.
O decizie personală
Într-un alt interviu, acordat publicației Fanatik, actrița a vorbit cu onestitate despre motivul pentru care nu a mers mai departe cu investigații medicale:
„Nu am făcut demersuri, nu am fost să mă caut. Poate din teamă, poate din resemnare. Am văzut în jurul meu multe femei care sufereau și am preferat să las lucrurile așa cum sunt. Dacă Dumnezeu nu mi-a dat, am acceptat.”
Un om discret, un suflet cald
Povestea Marinelei Chelaru rămâne una despre dăruire, pasiune și acceptare. A fost o prezență discretă, dar puternică în lumea artistică, iar cei care au cunoscut-o sau i-au urmărit activitatea știu că, dincolo de rolurile jucate, era un om cu mult suflet și o inimă generoasă.
Regretul ei personal a fost exprimat întotdeauna cu decență și cu empatie față de alte femei aflate în situații similare.
