Mihaela Bilic, medic nutritionist a dezvaluit pe contul sau de Instagram ce se intampla atunci cand mancam paine cu branza.
Mancarea nu reprezinta doar un factor esential pentru sanatatea noastra, ci si pentru starea de bine. Mihaela Bilic ne dezvaluie ce combinatie de alimente ne ajuta sa avem o stare de spirit buna.
„De data asta nu mai vorbim despre un aliment, ci despre o combinatie interesanta.
Si nici despre calorii nu mai vorbim, pentru ca painea cu branza are efect antidepresiv- deci nu e important daca ingrasa, ci rolul pe care-l are in inducerea starii de bine.
In alimentele proteice exista 2 aminoacizi, tirozina si triptofan, aflati in competitie.
Cine ajunge primul la creier, ala determina starea: tirozina are efect de agitatie, de trezire, iar triptofanul linisteste, calmeaza. Carnea contine preponderent tirozina, iar branza triptofan.
Metoda strategica pentru a creste accesul triptofan-ului in creier este asocierea dintre proteine si carbohidrati. Cand mancam glucide/fainoase apare in sange insulina, care tine tirozina in circulatie si lasa cale libera pentru triptofan. Odata ajuns la nivel cerebral, el stimuleaza sinteza de serotonina-
hormonul starii de bine. Chiar daca branza ingrasa, taiati felia mai subtire si puneti langa ea un colt de paine… ca sa fiti si fericiti”, a explicat Mihaela Bilic.