Moldo simțea cum furia îi crește în piept atunci când privea apropierea tot mai evidentă dintre Iasmina și Dorobanțu. Era o stare de neliniște profundă, care îl făcea să își piardă echilibrul, iar gândurile sale se învârteau într-un cerc vicios de îngrijorare și dezaprobare. Chiar dacă nu își dădea seama pe deplin de sursa acestei reacții, un lucru era clar: ceva în legătura dintre Iasmina și Dorobanțu îl deranja profund. Așadar, cu o voce tremurândă de supărare, Moldo a spus: „Mă deranjează, nu mi se pare normal!”
Deși la prima vedere reacția lui părea impulsivă și poate chiar irațională, motivele din spatele acestei reacții nu erau deloc banale. Moldo era o persoană cu principii clare, iar valorile sale erau fundamentate pe respectul reciproc, echilibrul și loialitatea în relațiile interumane. Pentru el, prietenia și încrederea erau pietrele de temelie ale oricărei legături. Oricât de mult ar fi încercat să își spună că nu ar trebui să se implice în relația dintre Iasmina și Dorobanțu, principiile sale nu îl lăsau să ignore ceea ce simțea.
În primul rând, Moldo credea cu tărie că într-o relație de prietenie ar trebui să existe o limită clară, o linie invizibilă care să se păstreze între aproprierea intimă și respectul de sine. Chiar dacă nu avea o relație romantică cu Iasmina, el o considera un om foarte apropiat, iar apropierea dintre aceasta și Dorobanțu îi părea o încălcare a unui tip de loialitate, o trădare nescrisă a înțelegerii tacite care exista între ei. Deși era conștient că nu avea niciun drept să decidă cine și de ce ar trebui să fie alături de Iasmina, simțea că legătura lor de prietenie ar putea fi compromisă.
Un alt principiu care îl îngrijora era cel al transparenței și onestității într-o relație. Moldo simțea că Dorobanțu nu era cel mai sincer în privința intențiilor sale, iar acest lucru îl făcea să se îndoiască de sinceritatea întregii situații. El nu își dorea ca Iasmina să fie prinsă într-o relație în care nu știa cu adevărat ce se află în joc. De aceea, se simțea responsabil să o protejeze, chiar și din umbră, de ceea ce percepea el ca fiind o posibilă manipulare sau o relație interesată. În ochii săi, principii precum respectul față de sentimentele celor implicați și evitarea unui eventual joc de putere erau esențiale pentru integritatea unei legături sincere.
De asemenea, Moldo nu putea trece cu vederea un alt aspect fundamental: nevoia de echilibru între viața personală și viața în comunitate. El credea că este important să nu se interfereze prea mult în relațiile celor din jur, însă, în același timp, simțea că unele situații necesită intervenție pentru a păstra armonia. În cazul de față, apropierea dintre Iasmina și Dorobanțu părea să dăuneze unui echilibru pe care Moldo încerca să îl păstreze în cercul lor social. Acest tip de implicare îi părea o încălcare a unui spațiu personal pe care ar trebui să-l respecți, indiferent de intențiile bune sau de naturalețea situației.
Reacția sa de furie, deși destul de evidentă, nu era în totalitate o expresie a geloziei sau a dorinței de a controla viața Iasminei. Era mai degrabă un semn al unui conflict intern între principiile sale și realitatea care îl înconjura. În lumea sa, orice deranjament al ordinii și al încrederii era un risc pe care nu putea să-l ignore. Așa că, chiar dacă părea că era prea implicat într-o situație care nu-l privea, Moldo nu făcea decât să urmeze o cale pe care o considera corectă, chiar dacă asta însemna să respingă, cu toate consecințele ce puteau urma, apropierea dintre Iasmina și Dorobanțu.
Prin urmare, furia lui Moldo nu era doar un simplu răspuns emoțional, ci un rezultat al unui sistem de principii bine înrădăcinate care îl ghidau în interacțiunile sale sociale și în modul în care își percepea relațiile. Tot ce își dorea era să protejeze acele valori care, pentru el, reprezentau fundația unei vieți echilibrate și autentice.