Neti Sandu Luna Nouă în Vărsător pe 10 februarie 2024. Pentru zodii se anunță schimbări și oportunități de începere a unor etape noi

Neti Sandu Luna Nouă în Vărsător pe 10 februarie 2024. Pentru zodii se anunță schimbări și oportunități de începere a unor etape no

Luna Nouă din Vărsător, din 10 februarie, invită la o schimbare. Vărsătorul este o zodie a progresului și schimbărilor și acum este un moment bun de conștientizare, de reflectare la planurile de viitor și ce modificări trebuie aduse în viața noastră.

La modul general, Vărsătorul reprezintă libertatea, independența, nonconformismul, proiectele umanitare, prietenii, viața socială, planurile de viitor, progresul, ideile originale/revoluționare, campaniile umanitare, tehnica și inovația.

Luna Nouă marchează începutul unei noi etape și este asociată cu inițierea de acțiuni, iar domeniul în care se începe ceva acum, se va încheie peste șase luni, când va avea loc Luna Plină.

În preajma fenomenului de Lună Nouă din Vărsător este posibil să apară unele evenimente sau situații neașteptate, bruște, chiar radicale, care pot modifica drumul în viață.

Luna Nouă din zodia Vărsător formează un aspect tensionat cu Uranus, planeta imprevizibilului, așa că ne putem aștepta la evenimente neprevăzute, răsturnări de situație și schimbări radicale.

Ce aduce Luna Nouă din Vărsător pentru fiecare semn zodiacal:

BERBEC

Pentru nativii Berbec, Luna Nouă din zodia Vărsător deschide noi etape în sectorul asociat relațiilor de prietenie, vieții sociale, grupurilor de apartenență, proiectelor și planurilor de viitor, campaniilor umanitare, dar și privind nevoia de exprimare a individualității.

TAUR

Pentru nativii Taur, Luna Nouă din zodia Vărsător deschide noi etape în sectorul asociat carierei și aspirațiilor profesionale, imaginii, statutului, relațiilor cu superiorii și străinătății. Pentru că fenomenul astral formează un aspect tensionat cu Uranus, planeta imprevizibilului, din casa personalității acestora, nu sunt excluse surprize și decizii neașteptate din partea Taurilor.

GEMENI

Pentru nativii Gemeni, Luna Nouă din zodia Vărsător deschide noi etape în sectorul asociat perfecționării profesionale și schimburilor de experiență, cunoașterii, educației superioare, lărgirii orizonturilor, călătoriilor și sistemul de valori, credințe, principii după care se ghidează în viață.

RAC

Pentru nativii Rac, Luna Nouă din zodia Vărsător deschide noi etape în sectorul asociat intereselor financiare, a banilor sau bunurilor deținute cu alte persoane, privind un credit, o datorie, impozit/taxă, dar și privind intimitatea și transformările profunde la nivel emoțional.

LEU

Pentru nativii Leu, Luna Nouă din zodia Vărsător deschide noi etape în sectorul asociat relației de cuplu, căsătoriei și parteneriatelor profesionale. Pentru că fenomenul astral formează un aspect tensionat cu Uranus, planeta imprevizibilului, nu sunt excluse surprize sau răsturnări de situație într-un contact, colaborare sau schimbări la nivelul conducerii firmei unde lucrează.

FECIOARĂ

Pentru nativii Fecioară, Luna Nouă din zodia Vărsător deschide noi etape în sectorul asociat muncii, activităților și rutinei zilnice, sănătății, privind îmbunătățirea relațiilor cu colegii, dar și nevoia unei abordări diferite a sarcinilor de zi cu zi.

BALANȚĂ

Pentru nativii Balanță, Luna Nouă din zodia Vărsător deschide noi etape în sectorul asociat iubirii, aventurilor romantice, flirtului, cuceririlor, fericirii, distracției, copiilor, vacanțelor, valorificării unei pasiuni, privind un proiect de creație.

SCORPION

Pentru nativii Scorpion, Luna Nouă din zodia Vărsător deschide noi etape în sectorul asociat casei, vieții de familie, patrimoniului, bazelor emoționale, copilăriei și relațiilor cu familia de origine. Pentru că Luna Nouă formează un aspect tensionat cu Uranus, planeta imprevizibilului, din casa relațiilor, pot să apară unele evenimente neprevăzute în relația cu partenerul sau cu cei cu care se desfășoară activități profesionale.

SĂGETĂTOR

Pentru nativii Săgetător, Luna Nouă din zodia Vărsător deschide noi etape în sectorul asociat comunicării, gândirii, învățării, acumulării de informații, interacțiunii cu ceilalți, privind dezvoltarea/utilizarea unor abilități. Pentru că Luna Nouă formează un aspect tensionat cu Uranus, planeta imprevizibilului, din casa muncii, nu sunt excluse evenimente și situații surpriză sau care să aducă răsturnări de situație în planul muncii.

CAPRICORN

Pentru nativii Capricorn, Luna Nouă din zodia Vărsător deschide noi etape în sectorul asociat banilor câștigați din muncă sau din alte activități extraprofesionale. De asemenea, este vorba și de sectorul asociat stimei de sine, valorilor, unde nativii sunt invitați să facă o schimbare și să aibă mai multă încredere în ei.

VĂRSĂTOR

Pentru nativii Vărsător, Luna Nouă din zodia Vărsător deschide noi etape în sectorul asociat personalității. Este zodia cea mai impactată de această Lună Nouă, pentru că se referă la întreaga viață personală sau profesională, la modul în care se manifestă sau se prezintă în fața lumii. Apar surprize neașteptate din partea nativilor din cauza aspectului tensionat, care se formează între Luna Nouă și Uranus, guvernatorul lor.

PEȘTI

Pentru nativii Pești, Luna Nouă din zodia Vărsător deschide noi etape în sectorul asociat frământărilor interioare, introspecției și trecutului, timpului petrecut în izolare, privind sacrificiul de sine și ajutorarea celorlalți, apropierea către latura spirituală și accesarea unor informații la nivel subconștient, revelații.

Disclaimer: Site-ul nostru este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.