Semnificația și practica pomană în tradiția creștină
Pomana este o tradiție cu rădăcini adânci în cultura creștină, având o semnificație profundă legată de generozitatea, compasiunea și grija față de cei plecați dintre noi. În multe comunități, pomana este asociată cu convingerea că acest act de dăruire poate ajuta sufletul celui decedat să ajungă într-o stare de pace și mântuire. De asemenea, ea constituie un mijloc de a exprima recunoștința față de cei care au fost o parte din viața noastră.
Pomana: gest simbolic, nu literal
În ciuda importanței acestei practici, părintele Daniel Avram subliniază faptul că înțelegerea pomană nu trebuie să fie una literală, ci mai degrabă simbolică. Într-un mesaj recent, el a explicat că există o credință greșită, potrivit căreia mortul ar avea nevoie de mâncare și băutură. Conform învățăturii ortodoxe și a Sfintei Scripturi, aceste nevoi fizice nu mai există pentru cei plecați din această lume. „Mortul nu mănâncă, nu bea, el nu are nevoie de aceste lucruri materiale”, a afirmat părintele Avram, subliniind claritatea învățăturii bisericești.
Astfel, pomana nu este despre a oferi hrană sau băutură ca o necesitate materială pentru cei decedați, ci despre un act de milostenie menit să ajute sufletul decedat în drumul său spre mântuire. În tradiția creștină, pomana este un gest de rugăciune, iubire și respect, care are scopul de a adresa o cerere de iertare și de pace divină pentru sufletul celui trecut în neființă.
Semnificația expresiei „Bogdaproste”
Un alt aspect important pe care părintele Daniel Avram îl aduce în discuție este semnificația cuvântului „Bogdaproste”, pe care îl rostește adesea cel care primește pomană. Termenul provine din slavonul vechi, unde „Boje” înseamnă „Dumnezeu”, iar astfel „Bogdaproste” poate fi tradus ca „Mulțumesc lui Dumnezeu”. Prin urmare, atunci când oferim de pomană, o facem nu pentru a satisface vreo nevoie fizică a celui decedat, ci în numele Domnului, pentru a cere mila și iertarea divină asupra sufletului acestuia. Este un gest simbolic prin care ne exprimăm credința și recunoștința, și prin care ne rugăm pentru mângâierea celor plecați.
Îndemnuri pentru o practică autentică
Părintele Daniel Avram încurajează o înțelegere corectă a tradiției pomană și îndeamnă la o practică autentică, fără superstiții sau înțelegeri greșite. „Tot ce dăm să fie oferit în numele Domnului, din suflet și fără superstiții”, afirmă părintele. Acesta subliniază că nu este important să oferim exact ceea ce îi plăcea celui decedat în viața sa, cum ar fi băuturi sau mâncare preferată. Mai important este ca gestul să fie făcut cu credință curată, respect și dorința de a adresa o rugăciune pentru iertarea și odihna sufletului.
În acest sens, pomana este un act de generozitate care depășește limitele materialității. Nu este despre a da lucruri fizice pentru că „mortul are nevoie de ele”, ci despre a dărui din inimă, cu gândul la sufletul celui plecat, încredințându-l lui Dumnezeu pentru a-i dărui mântuirea.
Concluzie
Pomana, ca practică spirituală, este un act de iubire și de rugăciune, nu unul material sau de satisfacere a unor nevoi fizice ale celor plecați. Prin oferirea pomană, credincioșii îndeplinesc un gest simbolic, în care generozitatea și credința se întâlnesc pentru a adresa cereri de pace, mântuire și iertare divină pentru sufletul celor adormiți. Astfel, această tradiție continuă să fie o modalitate prin care comunitățile își exprimă respectul față de cei plecați și își întăresc credința în viața veșnică.