În perioada 2012-2014, milioane de români o urmăreau cu sufletul la gură în serialul turcesc Suleyman Magnificul. Rolul jucat de Meryem Uzerli, precum și rolul principal masculin interpretat de Halit Ergenc, au fost foarte apreciate de telespectatorii din întreaga lume.
Cum arată acum Hurrem din serialul Suleyman Magnificul
Meryem Uzerli s-a născut în data de 12 august 1983, în Germania. Atunci când a fost selectată pentru rolul sultanei Hurrem, a revenit în Turcia, țara natală a tatălui ei. A avut un succes fenomenal, la scară internațională, dar a renunțat la acest proiect, din cauza problemelor de sănătate, dar și a celor din viața personală.
Începând cu episodul 103 al serialului Suleyman Magnificul a fost înlocuită de actrița Vahide Percin. La scurt timp după ce a părăsit proiectul, a plecat din Turcia și s-a despărțit de iubitul ei, Can Ateș, după ce a aflat că bărbatul o înșela. La scurt timp de la despărțire a aflat că era însărcinată cu acesta. În data de 10 februarie 2014 a născut o fetiţă, pe nume Lara.
La începutul anului 2021, a devenit mamă pentru a doua oară, iar acum se bucură de fiecare clipă petrecută alături de cele două fetițe. Chiar dacă pare că și-a regăsit echilibrul în viața personală, fanii au criticat-o în ultima perioadă pentru modul în care s-a transformat din punct de vedere fizic.
Actrița și-ar fi făcut mai multe intervenții estetice la nivelul feței, care i-au transformat total fizionomia. Pe lângă asta, a și slăbit alarmant de mult. Însă, Meryem Uzerli din serialul Suleyman Magnificul ignoră vorbele rele ale haterilor și își trăiește din plin viața.
Ce a spus Meryem Uzerli despre filme și viața personală
S-a născut și a crescut în Germania așa că a trebuit și ea să prindă din mers tot ce ține de cultura turcă, la fel ca și sultana Hurrem, rolul interpretat în serialul Suleyman Magnificul.
„Am doi frați și o soră. Mama mea este germană, iar tatăl meu este turc. M-am născut și am crescut în Germania și am copilărit într-un oraș mic, Kassel. Sora mamei mele s-a căsătorit cu un brazilian, așa că o parte din familia mea este, de asemenea, pe jumătate braziliană.
Să fiu sinceră, nu sunt un fan al comparațiilor, dar permiteți-mi să încerc. Industria germană a divertismentului este foarte stabilă și de încredere. Cu toate acestea, oamenii se tem că ar putea sfârși prin a face ceva greșit dacă încearcă. În Turcia, este exact invers. Oamenii experimentează mai mult, ceea ce permite creativității să prospere ca rezultat. Singurul dezavantaj sunt condițiile de muncă instabile.
O audiție a lui Hurrem Sultan pentru serialul Suleyman Magnificul (Muhteșem Yüzyıl) m-a adus la Istanbul. M-am mutat în Turcia după ce am obținut acel rol. Nu petrecusem niciodată prea mult timp în țara natală a tatălui meu, așa că a fost profund emoționant să experimentez viața de acolo.
O persoană pe care o cunoșteam de pe vremea când făceam teatru mi-a trimis un mesaj despre o companie de producție din Istanbul care căuta personajul principal al unui spectacol grandios. Ea a arătat echipei de producție portofoliul meu și a crezut că m-aș potrivi pentru rolul lui Hurrem Sultan. M-a consolat spunându-mi că, dacă, din anumite motive, nu aș fi obținut rolul principal, compania de producție avea multe alte personaje secundare pe care le puteam juca. Tocmai ieșisem dintr-o relație de șase ani, nu aveam un loc de muncă și nu știam cum voi reuși să-mi plătesc chiria. Am sperat că poate voi obține un personaj în serial.
Nu eram prea emoționată, pentru că nu aveam nicio idee despre viitorul lui Muhteșem Yüzyıl și despre succesul care va veni odată cu el. Nimeni nu știa la acea vreme. A fost pur și simplu viziunea scenaristului, a regizorilor și a producătorilor. M-am concentrat doar pe ceea ce mi-au cerut și, în cele din urmă, am obținut rolul lui Hurrem”, a spus Meryem Uzerli,