O viață grea, cu drame dintre cele mai îngrozitoare, cu refugiul găsit în alcool…

Anul trecut, Carmen Rădulescu, o femeie încă foarte frumoasă, a devenit bunică.

Fiul ei, Sorin, născut din căsătoria între timp încheiată cu Sorin Oprea, a devenit tatăl unui băiețel pe nume Vladimir.

Dacă acum a revenit și în muzică și nu se teme să iasă în lume, la emisiuni, demonstrând încă o dată de ce a fost adorată de o generație, nu tot timpul lucrurile au fost roz pentru ea.

Nu multă lume știe ce start cu stângul a avut Carmen Rădulescu în viață.

De bebeluș a stat într-un cămin pentru copii până a fost adoptată, a plecat fără nimic din casa compozitorului Şerban Georgescu, omul cu care făcea echipă în muzică, dar şi în viaţă, a trecut printr-un divorţ traumatizant şi a rămas fără fiul care îi bucura viaţa. Acestea sunt doar câteva dintre dramele care i-au dat viaţa peste cap lui Carmen Rădulescu.

Povestea ei începe într-un cămin, acolo unde mama ei biologică o abandonează, asta după bătăi crunte, de neimaginat. “Mama mea vitregă a pierdut un băieţel la 8 luni şi aşa a ajuns să mă adopte pe mine. Eu nu mişcam, nu vorbeam, eram doar o păpuşă îmbrăcată.

Fiecare problemă de sănătate cu care vă confruntați necesită analiza unui medic specialist, articolele au doar scopul de a informa, inainte de a urma un tratament consultati mai intai medicul specialist .

Disclaimer: Site-ul nostru este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.