Viața Petruței Toma, mama Adrianei Bahmuțeanu, a fost marcată de momente dificile, multe dintre ele generate de conflictele dintre fiica sa și omul de afaceri Silviu Prigoană. Printre cele mai dureroase situații s-a numărat și distanțarea de nepoții ei, Eduard și Maximus, pe care nu i-a putut vedea decât în condiții restrictive.
Restricții la întâlnirile cu nepoții
Petruța Toma a povestit, în urmă cu câțiva ani, că fostul său ginere i-ar fi impus reguli clare atunci când venea vorba despre vizitele la copii. Ea a primit chiar și o scrisoare în care erau precizate condițiile acestor întâlniri, lucru care a făcut-o să renunțe la a mai merge la locuința lui Silviu Prigoană.
„Am primit o scrisoare în care scria că am voie să vizitez copiii doar în anumite condiții. Ultima dată când ne-am întâlnit am avut o discuție tensionată și mi-a dat de înțeles că nu am ce căuta acolo. De atunci nu am mai fost. Mă mai bucuram să-mi văd nepoțeii prin parc, prin mall”, spunea Petruța Toma în 2014.
Mama Adrianei Bahmuțeanu mărturisea, de asemenea, că a resimțit acuzațiile lui Silviu Prigoană, care considera că fiica ei nu ar fi primit „o educație potrivită”.
Acțiunea în instanță
În 2016, după o serie de procese intentate Adrianei Bahmuțeanu, Silviu Prigoană a deschis și o acțiune împotriva fostei sale soacre. El cerea despăgubiri în valoare de 5.000 de lei, susținând că declarațiile acesteia despre un incident de la școala copiilor i-ar fi afectat imaginea.
Inițial, procesul s-a judecat la Judecătoria Sectorului 5, însă la solicitarea Petruței Toma, dosarul a fost mutat la Judecătoria Sectorului 2.