Radu Bănică, adevărul despre afacerea pe care a închis-o în centrul Capitalei! De ce a renunțat: „Nu mai puteam să…”

De ce a renunțat Radu Bănică la afacerea sa din centrul Bucureștiului?

Radu Ștefan Bănică, fiul celebrului artist Ștefan Bănică Jr., și-a deschis propria cafenea în centrul Bucureștiului în urmă cu doi ani, însă, după doar câteva luni, a luat o decizie neașteptată: a vândut afacerea.

Motivul? Timpul insuficient pentru a jongla între antreprenoriat, muzică și actorie. Deși inițial părea entuziasmat de această provocare, tânărul a realizat că pasiunea sa reală rămâne scena.

„Anul trecut, în ianuarie, am vândut tot ce aparținea de mine, pentru că nu mai puteam să fac și actorie, și muzică. Pentru mine, focusul principal este în aceste două direcții. Nu mai puteam să mă ocup și acum se ocupă cineva care are tot timpul din lume să o facă și se dedică 100%.”, a declarat Radu Bănică, potrivit Ciao.ro.

Cu toate acestea, Radu nu exclude posibilitatea de a reveni în domeniul afacerilor pe viitor:

„Asta nu înseamnă că nu putem deschide altceva în viitor. Tot răul spre bine.”

Experiența traumatizantă din copilărie: bullying și abuz din partea unui profesor

Deși provine dintr-o familie cunoscută, Radu Bănică nu a avut o copilărie lipsită de provocări. Într-un podcast realizat pentru „Asociația Taci”, el a vorbit despre un episod marcant de bullying petrecut în clasa a VIII-a, când a fost agresat fizic de profesorul său de limba română.

„Se supărase pe noi că nu făcusem tema. Când dădea cu pumnul în masă, toți eram îngroziți. Eu îmi făcusem tema, dar stăteam în prima bancă. A venit la mine și, din senin, am primit niște pumni în burtă! Spunea că eu sunt motivul pentru care pleacă. M-am dus și m-am ascuns în baie, iar singura persoană care m-a scos de acolo a fost doamna directoare.”

După acel incident, Radu a fost ținta unui „after bullying”, fiind ridiculizat pentru faptul că plânsese:

„Când am intrat în clasă încercând să par că nu am plâns, au început să râdă de mine. Îmi spuneau: «De ce plângi, ești fetiță?» Păi după 6 pumni în burtă plânge oricine la 13 ani.”

Planuri de viitor

După renunțarea la cafenea, Radu Bănică se concentrează exclusiv pe cariera sa artistică, urmând tradiția familiei. Cu un talent remarcabil pentru muzică și actorie, tânărul își dorește să cucerească scena și să își creeze propriul nume în industria artistică din România.

Disclaimer: Site-ul nostru este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.