Radu Ștefan Bănică își construiește, pas cu pas, propriul drum în lumea artistică românească, urmând o traiectorie în care talentul și numele pe care îl poartă se împletesc cu ambiție, disciplină și muncă.
Absolvent al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC), Radu este deja o prezență constantă atât pe scena Teatrului Național din București, cât și în televiziune și muzică. Activează ca actor, cântăreț, compozitor și, mai recent, jurat într-un format TV dedicat familiei – „Vedeta Familiei”, difuzat la TVR 1, alături de Andreea Bălan și Sanda Ladoși.
„E un privilegiu, dar și o responsabilitate”
Într-un interviu acordat recent publicației Libertatea, Radu Ștefan Bănică a vorbit sincer despre cum e să crești sub lumina unui nume cu greutate – acela al tatălui său, Ștefan Bănică:
„A fost și este un privilegiu, dar și o responsabilitate. Am crescut cu teatrul, cu muzica și cu respectul pentru public. Am învățat că talentul e doar începutul – restul e muncă, disciplină și pasiune. Evident, a fost și presiune, pentru că lumea așteaptă mereu ‘ceva în plus’ de la mine, dar încerc să-mi găsesc propriul drum.”
De asemenea, a vorbit și despre relația cu tatăl său și despre lucrurile esențiale pe care le-a învățat de la acesta:
„Comunicăm des, chiar dacă uneori doar printr-un mesaj scurt sau un apel rapid. Tata m-a învățat că în carieră trebuie să fii perseverent și să muncești mai mult decât oricine, pentru că nimeni nu îți datorează succesul.”
O carieră în ascensiune: actorie și televiziune
După participarea la „Te cunosc de undeva!”, unde a format un duo inedit cu actrița Emilia Popescu, Radu a revenit pe micul ecran într-un nou proiect de televiziune: „Ana, mi-ai fost scrisă în ADN”, un serial produs de Ruxandra Ion. Acolo îl interpretează pe Ducu, un tânăr crescut într-o casă socială, abandonat de familie, dar determinat să își urmeze visurile.
Celebritatea tatălui și dificultățile din copilărie
Cu o sinceritate rar întâlnită, Radu a povestit, în cadrul podcastului „Sheets Talks”, despre experiențele mai puțin plăcute din copilărie și adolescență, cauzate de statutul public al tatălui său:
„M-am simțit marginalizat. Sau nu neapărat marginalizat… dar pe din-afară. Nu înțelegeam de ce colegii mă privesc altfel, pentru că eu nu mă purtam diferit. Sursa era, de fapt, percepția legată de bani. Dar eu nu înțelegeam conceptul. Nu veneam cu avion privat la școală. Toate aceste reacții au plecat, de fapt, de la părinții copiilor. Pentru că în clasa a IV-a nu știi câți bani are tata.”
Tânărul a mai povestit că, în liceu, a ales Colegiul Național Jean Monnet, tocmai pentru că se afla în apropierea locului în care lucra tatăl său și spera astfel să îl vadă mai des:
„Am vrut să fiu mai aproape de el, poate îl vedeam mai des. N-a fost așa, dar ne-am văzut în limita bunului simț.”
El își amintește cum, în primele zile de liceu, simțea efectiv că este „observat” constant:
„În clasa a IX-a era ca la zoo. În fiecare pauză veneau copiii ca la vitrină, să-l vadă pe fiul lui Bănică.”
Un drum personal, dincolo de așteptările publicului
În ciuda provocărilor, Radu Ștefan Bănică își urmează cu seriozitate și modestie parcursul profesional, dedicându-se proiectelor care îl definesc și lucrând continuu la consolidarea unei identități proprii, dincolo de renumele tatălui său.
