Când credeau că scapă de probleme în dragoste și că, în sfârșit, vor fi fericiți, lucrurile par că stau altfel în cazul a trei zodii, care ajung la despărțire în perioada următoare. Problemele nerezolvate revin în cuplu.
Luna iubirii nu aduce vești tocmai bune pentru trei zodii, care vor avea probleme în dragoste în perioada următoare. Nu este exclus ca nativii să ajungă la despărțire, mai ales în cazul în care episoadele de împăcare și separare au fost tot mai dese.
Zodiile care ajung la despărțire în luna februarie
Taur
Printre nativii care vor trece printr-o perioadă dificilă la capitolul relații se numără Taurii. Pentru cei care sunt într-o relație de puțin timp, nativii vor realiza că persoana respectivă nu este cea pe care și-o doresc cu adevărat și vor pune punct legăturii mai devreme decât ar fi crezut.
Decizia lor va avea la bază și faptul că pot să fie ușor confuzi atunci când vine vorba de ceea ce își doresc cu adevărat, mai ales în cazul celor care au fost în relații de durată și nu mai au atât de mult curaj să își asume încă o legătură serioasă.
Vărsător
Și Vărsătorii vor realiza că sunt într-o perioadă a vieții în care își doresc cu totul altceva și că, de fapt, sunt în relații care nu le aduc fericirea.
În cazul celor care s-au tot despărțit și împăcat, sperând că se va schimba ceva, este posibil să apară tensiuni pornind de la aceleași probleme nerezolvate. Vărsătorii nu sunt genul de persoane cu care să te cerți, așa că, își vor dori mai mult ca niciodată să pună punct relației.
Probleme la capitolul relații vor avea și Peștii
Pești
Nici Peștii nu scapă de probleme în dragoste. De altfel, nativii singuri au tot fost urmăriți de ghinion la acest capitol și lucrurile nu se vor schimba prea mult nici în perioada următoare.
Pentru cei care au avut tentative de relații, dar au eșuat din varii motive, începând de la nepotrivire de caracter până la certuri, Peștii vor trebui să ia o decizie radicală, dar nu înainte de a se gândi dacă este alegerea potrivită, căci s-ar putea ca mai târziu să regrete.